sâmbătă, 29 ianuarie 2011

Recensământul din 2011, o oportunitate pentru ateişti şi nu doar pentru ei .

         
            În Octombrie 2011 se preconizează recensământul populaţiei în cadrul căruia va exista si rubrica "credinţă" sau "religie" . Doresc prin acest articol să îndemn pe toţi ateiştii să se declare ca atare, la fel agnosticii şi orice altă orientare din care rezultă neafilierea la un cult. 
           Am avut discuţii cu alţi ateişti/ateiste care consideră că subiectul ateismului vs. religie/teism este neimportant şi poate chiar stupid de discutat . Nu sunt de acord şi voi elabora asupra subiectului într-un alt articol . Suntem o minoritate a cărei poziţie nu este reprezentată vizibil încă . Este foarte important pentru o minoritate sa fie reprezentată măcar printr-un numar real de membri . Nu serveşte nici unui ateist să se declare ca făcând parte din religia în care s-a născut , din inerţie cum făceam în copilărie când eram întrebaţi de religie, şi ne afiliam instant la religia părinţilor deoarece nu ştiam ce altceva să facem.


CONSTITUŢIA ROMÂNIEI
ARTICOLUL 29
(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.

         Din cele de mai sus reiese ca avem dreptul de a adopta orice religie sau de a nu avea una .
         Eu îmi voi declara şi copilul ca fiind fără religie , deoarece un copil nu poate fi considerat religios . După 16 ani va putea decide singur, în mod legal, ce religie doreşte, dacă doreşte .
(Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor Art. 3. – (1) Părinţii sau tutorii au dreptul exclusiv de a opta pentru educaţia religioasă a copiilor minori, conform propriilor convingeri.
(2) Religia copilului care a împlinit vârsta de 14 ani nu poate fi schimbată fără consimţământul acestuia; copilul care a împlinit vârsta de 16 ani are dreptul să-şi aleagă singur religia.)

         Mai este un motiv la fel de important pentru a face această declaraţie . Conform legii de salarizare a clerului la articolul 1, alineatul 3 :
(3) Numărul posturilor personalului clerical pentru care statul sprijină salarizarea prin alocarea unui fond de la bugetul de stat se repartizează anual de Ministerul Culturii şi Cultelor, pe baza propunerilor unitaţilor centrale de cult ale cultelor recunoscute, în raport cu numarul credincioşilor, conform ultimului recensământ, cu nevoile reale şi cu fondul alocat în acest scop.

         Deci dacă tot ne plângem şi ne deranjează că din banii publici sunt plătiţi aceşti scamatori, iată că ne putem aduce aportul şi aici, oricât de mic ar fi el .


         Menţionez următoarele pentru cei care nu doresc să îşi declare religia sau lipsa ei, fie deoarece înca nu sunt decişi, fie ca o formă de protest împotriva corupţiei şi abuzurilor comise de preoţi şi de instituţia bisericii .


(5) Este interzisă prelucrarea datelor cu caracter personal legate de convingerile religioase sau de apartenenţa la culte, cu excepţia desfăşurării lucrărilor de recensământ naţional aprobat prin lege sau în situaţia în care persoana vizată şi-a dat, în mod expres, consimţământul pentru aceasta. 
(6) Este interzisă obligarea persoanelor să îşi menţioneze religia, în orice relaţie cu autorităţile publice sau cu persoanele juridice de drept privat.

         De aici reiese că în orice circumstanţă, o persoană are dreptul să refuze să îşi declare religia, deci nu poate fi obligat să o facă, inclusiv în cazul recensământului . Dacă alege să o declare în cadrul recensământului îşi dă implicit acordul ca aceste date să fie prelucrate .


         Închei cu un avertisment ! Se pare că unora (recenzori) s-ar putea să nu le vină să creadă că suntem ateisti, sau că nu vrem să declaram, sau să creadă că glumim, sau pur şi simplu din stupiditate sau rea-vointă să treacă în rubrica cu pricina, "ortodox" sau "catolic", depinde unde are şi el interes . S-ar putea să întrebe dacă şi în ce cult am fost botezati şi să considere că aceea este religia noastră . La această posibilă întrebare, sfatul meu este să nu răspundem si sa ne concentrăm pe prezenta situaţie . Aşa că să fim vigilenţi si să studiem cu atenţie ce va scrie acel recenzor, deoarece este în interesul nostru .

 Spor la declaraţii !



duminică, 16 ianuarie 2011

Ne va salva tehnologia ?

Dilema pe scurt 
Tehnologie vs. întoarcerea la natură  

Mi-am pus de multe ori această problemă . Este tehnologia suficient de avansată încât să rezolve problemele pe care le-a cauzat ?

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...