Raţiune, scepticism şi informaţii

Oamenii se mândresc cu statutul lor de fiinţă gânditoare, raţională, capabilă de a fi conştientă de sine, atribute pe care nu sunt dispuşi să le recunoască în alte fiinţe numite generic animale. Ceea ce oamenii nu conştientizează este că sunt ei înşisi animale; mai dezvoltate, capabile de gândire complexă, dar totuşi animale. Ştiu că creştinilor nu le place realitatea faptului că au un strămoş comun cu celelalte primatele şi că oamenii sunt implicit primate, mă întreb dacă în concepţia lor creaţionistă ne putem considera totuşi animale (ANIMAL - Ființă înzestrată cu facultatea de a simți și de a se mișca; vietate; viețuitoare), având în vedere că uneori înzestrăm cu acest apelativ oameni nu tocmai civilizati. 

Antropologii caută în continuare o definiţie pentru om, ce ne face cu adevărat deosebiţi de celelalte animale, deoarece pe cum studiem mai mult aflăm ca alte vieţuitoare împărtăşesc anumite calităţi pe care le credeam exclusiv umane cum ar fi folosirea uneltelor, construcţii elaborate, capacitatea de a ne recunoaşte în oglindă, etc. Ca animale, am evoluat adaptându-ne mediului, am început să adaptăm mediul la noi şi acum ne adaptăm la evoluţia mediului artificial creat, obezitatea fiind unul din simptomele neadaptării la mediul artificial în care mâncarea hipercalorică este din belşug, oamenii evoluând să profite de acest tip de mâncare pe vremea când era o raritate.

Se pare că oamenii nu sunt fiinţe raţionale ci fiinţe care raţionalizează. Raţiunea nu este un dat, nu eşti raţional doar pentru că faci parte din specia Homo Sapiens, ea este posibilă dar pentru a dispune de ea trebuie antrenament, trebuie să acumulezi informaţii şi să le evaluezi cu scepticism. Nu putem fi niciodată cu adevărat raţionali, complet raţionali, deoarece nu am evoluat pentru asta, putem supravieţui cu puţine cunoştinte, puţină gândire, am făcut-o zeci de mii de ani şi continuăm să o facem, pe lângă asta creierul nu este perfect ci supus unor erori de calcul destul de grosolane. Asta nu înseamnă că ar trebui să continuăm aşa; avem posibilitatea biologică de a face mai mult, de a şti mai mult, de a gândi mai mult, de a fi mai raţionali şi este în interesul nostru să facem asta. Ignoranţa duce la violenţă şi suferinţă, oamenilor le este frică de necunoscut şi cea mai simplă metodă de a scăpa de frică este distrugerea a ceea ce nu cunosc şi nu înţeleg. Dar ce se fac când devin ei înşişi necunoscutul altora? Se complac în a fi distruşi pentru că nu sunt înţeleşi? Evident că nu. Odată ce cunoşti si înţelegi ceva, nu mai ai o frică iraţională de acel lucru, poţi să-i prevezi mişcările, poţi estima la ce să te aştepţi din partea lui şi dacă există motive reale de frică poţi să iei măsuri reale, chiar empatice, dacă este vorba de fiinţe, şi să încerci să reduci elementele violente, înfricoşătoare, într-un mod raţional, care să rezolve problema nu să genereze mai multe probleme.

Unii spun că nu îndoctrinarea religioasă este la baza ignoranţei copiilor ci educaţia deficitară de la celelalte materii. De fapt aceste două probleme se potenţează reciproc. Pe fondul unei educaţii ştiinţifice deficitare, gândirea religioasă, magică, poate să înflorească. Datorită caracterului facil, oamenii preferă gândirea magică în detrimentul celei ştiinţifice care presupune eforturi. Am observat că oamenii, pe cum înaintează în vârstă au tot mai puţin timp pentru gândire (în afara cazului când asta este meseria lor), cum spuneam, pot funcţiona acceptabil cu puţine informaţii, din care şi mai puţine sunt corecte. Trebuie să înţelegem că copiii de astăzi sunt adulţii de mâine şi că şi ei vor ajunge la acea fază în viaţă când nu vor mai avea timp şi disponibilitate să se informeze, să înveţe, să gândească, cu atât mai puţin să înveţe să gândească. Cel mai bun moment pentru asta este în perioada anilor de studiu. Din păcate asta nu se întâmplă ci se folosesc acei ani valoroşi pentru a îndobitoci aceşti copii pentru ca ei să fie vacile de muls de mâine, copiii sunt limitaţi la a gândi puţin şi de multe ori defectuos, fiind astfel la mila celor puternici, care de cele mai multe ori nu arată nici un fel de milă, nici un fel de empatie. Darwin nu a spus că supravieţuieşte cel mai puternic, ci cel mai bine adaptat la mediu. Liderii noştri aplică activ pe copii prima variantă în timp ce ei se conformează celei de a doua. Ei sunt adaptaţi mediului, au ajuns puternici şi se folosesc de acea putere pentru a-i ţine pe ceilalţi în ignoranţă, asigurându-şi astfel locul permanent în vârful lanţului trofic. Din păcate ignoranţa care îî ţine pe oameni în noroi este aceeaşi ignoranţă care îi împiedică să realizeze că sunt în noroi şi că se doreşte ca ei să fie acolo.

Deci cel mai bun lucru ar fi să insistăm asupra educaţiei raţionale a copiiilor, să le dăm informaţii corecte, să îi învăţăm să fie sceptici ca să poată sorta informaţiile şi să profităm de curiozitatea lor, satisfăcând-o. Este o greşeală ce predică liderii spirituali care înfierează gândirea critică şi putem analiza asta: putem fi de acord că nimeni nu crede că este o calitate să fii prost. (PROSTÍE, prostii, s. f. 1. Starea celui lipsit de inteligență sau de învățătură) Putem determina că cineva este prost când este prost informat, când nu înţelege lucruri elementare şi când ia decizii proaste din cauza informaţiilor proaste pe care le deţine. Prostia este opusă inteligenţei şi culturii. La inteligenţă şi cultură ajungi gândind critic. Şi atunci cum de nimeni nu reacţionează când unii lideri spirituali spun că este un păcat să gândeşti? Mai mult cum pot unii să fie de acord cu această afirmaţie şi totuşi să îi deranjeze dacă sunt catalogaţi ca fiind proşti? Simplu! Deoarece îndoctrinarea religioasă nu rezultă în oameni culţi, bine informaţi asupra doctrinei, ea rezultă în oameni înfricoşaţi, incapabili de gândire critică şi ajung astfel pentru că se face uz de sentimentele lor, de fricile lor, de slăbiciunile lor, li se cere să accepte lucruri din autoritate şi nu explicându-li-se consecinţele reale ale alegerilor pe care le pot face, în schimb li se servesc o groază de consecinţe ireale, supranaturale, pedepse veşnice. Asta nu încurajează gândirea critică, inteligenţa, cercetarea, cultura, pacea ci hrăneşte nesiguranţa, frica, violenţa. Dacă mai adăugăm lipsa unei educaţii ştiinţifice, raţionale la celelalte materii (lipsă perpetuată, încurajată, dorită de biserică, deoarece am stabilit că gândirea este un păcat), rezultă o populaţie proastă care este atât de proastă încât nici nu mai este capabilă să recunoască un om deştept când îl vede.