Comunitarii, grrr! Reversul medaliei

Crima este răspândită la scară largă în natură. Animalele ucid. Ucid pentru hrană dar ucid şi pentru teritoriu, reproducere, cazuri în care îşi ucid membrii propriei specii sau chiar a propriului grup şi acest comportament se poate vedea şi la cimpanzei. Omul este şi el un animal. Este natural şi pentru om să ucidă şi o face, la fel ca animalele, pentru hrană, teritoriu, reproducere. Uneori din plăcere, ca "sport". Este magnific cum suntem supuşi erorilor de cogniţie şi ajungem să ne contrazicem în cele mai profunde concepţii pe care le ţinem. Nu tot ce e natural este şi bun. Dacă ceva ce ne dorim implică să facem ceva rău nu avem nici o problemă să invocăm naturalul şi să jonglăm cu natura în funcţie de interese. Lupul, de exemplu, a fost exterminat în unele zone din cauză că oamenii considerau că le mănâncă vitele. Chiar şi după ce a fost declarat specie protejată în SUA, mulţi sunt cei ce doresc să îl vadă dispărut. Şi aici nu vorbim despre un animal domesticit de om care se înmulţeşte în oraş şi le periclitează vieţile ci de o specie importantă pentru sănătatea ecosistemului, care vînează vitele oamenilor doar ocazional cînd prada sa naturală lipseşte.  


Ca om, am un creier care îmi permite să am compasiune faţă de alte specii, este capabil chiar să prefere un membru al altei specii în defavoarea unui membru al propriei specii. Depinde de calitatea acestuia. Au fost întâlnite şi cazuri de afecţiune între prădător şi pradă în lumea animalelor. Acestea au fost considerate ciudăţenii, devieri de la normalitate. Probabil că asta şi sunt. Probabil că şi eu, dacă aş fi pusă să aleg între un criminal şi un câine comunitar şi aş prefera câinele, aş  constitui o ciudăţenie. Poate totuşi o ciudăţenie mai mică decât leoaica care a adoptat un pui de antilopă. Putem aduce totodată în discuţie execuţiile umane, sunt acelea justificate datorită caracterului condamnatului, sunt ele ceva natural sau sunt împotriva naturii? Dacă este să ne privilegiem specia, trebuie să o facem principial sau circumstanţial? 


Lăsând filosofia deoparte, menţionam în articolul anterior eutanasierea în două etape - adormire + stop cardio-respirator. Ar fi excelent dacă eutanasia câinilor comunitari grav blonavi sau agresivi s-ar face prin această metodă. Eu am fost nevoită să recurg la eutanasie cu câţiva din câinii mei când s-au îmbolnăvit de boala Carré. Am aşteptat până au ajuns în ultima fază deoarece până atunci mai existau şanse să scape. Este o metodă blândă şi cum spunea cineva, dacă ar mai fi şi scărpinaţi între urechi...ceea ce ai mei au fost.

Spuneam că avem nevoie de responsabilizarea populaţiei faţă de câini şi spuneam de abuzurile invitate de deschiderea sezonului la câini. Cei ce nu doresc să aştepte 5-10 ani până dispare şi ultimul maidanez sterilizat şi consideră că eutanasia este varianta cu rezultate imediate, spuneam că delegă responsabilitatea. Poate au pe conştiinţă că au susţinut metoda, dar atâta vreme cât îşi simt viaţa în pericol din cauza câinilor consideră că este justificată. Totuşi să ai pe conştiinţă susţinerea eutanasiei generale nu este egal cu a avea pe conştiinţă uciderea efectivă a câinilor. Acest lucru nu se petrece în public şi majoritatea îşi pot lua gândul de la act şi chiar să pretindă că nu e treaba lor.  


Ideea principală era că dacă nu ar mai exista în mintea oamenilor posibilitatea de a scăpa de câini prin ucidere, oamenii ar fi nevoiţi să devină responsabili şi să contribuie activ la eliminarea cauzelor care duc la această problemă. 

Dacă s-ar recurge din nou la metoda extremă de eutanasiere în masă, consider că ar fi o decizie pripită deoarece nu există metode de ţinere sub control al acestei acţiuni. Cum putem fi siguri că acei câini au fost eutanasiaţi cum trebuie? Cum putem preveni abuzurile? Mă gândeam că şi în acest caz, oamenii ar trebui să fie responsabili de acţiunile lor sau de susţinerea unor acţiuni în numele lor. Dacă optează pentru eutanasiere în masă şi dacă acest lucru va fi acceptat şi implementat, consider că este de datoria fiecărui cetăţean să se implice în acest proces. Să facă vizite la adăposturi şi să participe ca martor la eutanasieri, asigurându-se astfel că toţi câinii vor fi eutanasiaţi conform standardelor. Să se asigure că banii publici alocaţi vor fi folosiţi cum trebuie, şi nu vor intra în buzunarele celor delegaţi să execute planul în timp ce câinii să fie ucişi cu brutalitate, în chinuri. 


Apărătorii vieţilor maidanezilor sunt acuzaţi de ipocrizie pe motiv că aceştia susţin de fapt suferinţa câinilor prin continuarea vieţii acestora în condiţiile actuale şi că aceşti maidanezi suferă tocmai din cauza condiţiei lor, a vieţii precare pe care o duc (ignorând în acelaşi timp suferinţa pe care câinii o provoacă oamenilor). Astfel, îmi permit şi eu să insinuez o acuzaţie de ipocrizie înspre susţinătorii eutanasiei (din care unii sunt chiar iubitori de câini) care proclamă că eutanasia îi va scăpa pe aceşti câini de suferinţa vieţii pe care o duc (asta, evident, pe lângă beneficiile aduse oamenilor), în cazul în care nu sunt dispuşi să se implice în mod direct în proces şi să se asigure că aceşti câini vor avea parte de o moarte blândă. Nu vreau să spun prin asta că doar cei ce susţin eutanasia să supervizeze procesul, apărătorii animalelor ar trebui cu atât mai mult să se implice în posibila campanie de eutanasiere deoarece deşi au pierdut lupta principală, există încă această luptă pe care o pot duce pentru binele patrupedelor.


Citind acest articol (link), pe care vi-l recomand în întregime, am înţeles că temerile mele vis-a-vis de abuzuri nu se referă la cazuri izolate ci la o tendinţă majoritară. Abuzurile faţă de câini sunt comise chiar şi atunci când eutanasia nediscriminatorie este ilegală. Prin urmare, indiferent care va fi soluţia implementată, consider că este necesară o cât mai mare implicare directă din partea populaţiei.
Aici (link) am găsit un articol în care se prezintă problema din cele două perspective. 
Iar aici (link) sunt mai multe aspecte ale legii.


Din punct de vedere al legii se pare ca există probleme cu propunerile mele. Aici (link)  citim că: legea care adopta eutanasia ca rezolvare a situatiei cainilor fara stapan din Romania este "neclara si lasa loc liber abuzurilor [...]. Dupa adoptarea legii, ONG-urilor nu le va fi permis sa asiste la eutanasie sau prindere, nu se precizeaza metoda de ucidere, nu este mentionat ce se intampla cu canii sterilizati care nu sunt agresivi sau bolnavi (eutanasia se face doar in cazul cainior agresivi si bolnavi conform legilor UE ), iar criteriile si persoanele care stabilesc agresivitatea si potentialul de recuperare al cainilor nu sunt clar detaliate". Se poate ca mulţi câini să fie agresivi doar datorită circumstanţelor şi doar puţini să fie agresivi indiferent de acestea. Deci mă întreb cum aş putea eu ca cetăţean să mă asigur că animalele sunt tratate bine dacă nici ONG-urilor nu li se permite să asiste? 


Mă tot gândesc la situaţia din Oradea unde s-a rezolvat destul de bine problema câinilor, chiar dacă nu complet, dar sunt pregătiţi să treacă la următorii paşi: microcipare, obligativitatea sterilizării câinilor fără drept de montă şi achitarea unei taxe de către cei ce refuză sterilizarea. Desigur, în Oradea nu au fost atât de mulţi câini ca în Bucureşti, dar şi Oradea este un oraş mai mic. Eu rămân la părerea mea anterioară, că eutanasierea nediscriminatorie a tuturor câinilor comunitari nu are valenţe educaţionale, de responsabilizare ci de abrutizare. Până la urmă fiecare este liber să aleagă ce crede că este mai corect şi tot el trebuie să se împace cu aceste alegeri, cu părţile lor bune şi rele. 

Disclaimer: acest articol, deşi abordează unele opinii sau idei exprimate de anumite persoane, nu este adresat nimănui în mod particular.