Curajul de a gândi

            Nu mai îmi amintesc în ce situaţii, dar s-a întamplat de mai multe ori când eram copil să fiu comparată cu Toma necredinciosul, ăla de nu a crezut  ceva legat de Isus . Astfel am intrat în contact cu ideea de credinţă, nu doar cea religioasă, ci şi credinţa că atunci când parinţii îţi spun ceva, au dreptate, că sunt bine informaţi . Totodată această comparaţie sugera că nu e bine să te indoieşti, că e ruşinos . Mai târziu, ajungi să fi învăţat despre minunata religie în care ai avut norocul să te naşti, nu de alta, dar e cea adevarată , din care afli din nou despre virtutea de a fi credincios dar totodată şi despre pedepsele care îi aşteaptă pe cei care resping învăţaturile .
           Voi presupune că majoritatea ştim cât de creduli sunt copiii şi cât de usor se sperie, având în vedere experienţa lor limitată de viaţă . Şi cum repetiţia e mama învăţăturii, putem uşor intui că aceste seminţe ale fricii sădite de timpuriu şi udate cu orice ocazie, vor creşte şi vor năpădi creierul viitorului adult . Acesta devine, în cele mai multe cazuri, incapabil să se elibereze de această frică şi nu doar atât, deoarece, pe langă frica de pedeapsă i se promit şi recompense dacă performeaza bine aceste acrobaţii mentale , indispensabile pentru a justifica ceva atât de irational şi contradictoriu cu realitatea de zi cu zi , ajungându-se astfel la o înrobire totală a omului . Si cum ce se aseamănă se adună, pentru un om infectat cu virusul religios, toate informaţiile pe care le va accepta, le va accepta pe criteriul compatibilităţii cu buruienile din cap, el devenind astfel expus si susceptibil la toate înşelătoriile posibile şi imposibile deoarece latura sa raţionalistă a fost pervertită din start . A fost învăţat să creadă fără dovezi, să-i fie ruşine să conteste autorităţile , să nu pună prea multe întrebări iar la cele pe care le pune să se mulţumească cu răspunsurile primite de la zisele autorităţi .
         Eu nu pot concepe cum poate unora să le placă traiul într-o democraţie şi totodată să trăiască în propriul stat totalitar, teocrat, la ei în cap, unde sunt convinşi că vor fi pedepsiţi pentru crime ale gândirii . Păcatele de care se tem, sunt nu doar în ceea ce pot face ci şi în ceea ce gândesc . Pentru asemenea indivizi sunt slabe şanse de recuperare, deoarece nu pot să deschidă ochii şi să işi judece propriile convingeri, convinşi fiind că dacă pun la îndoială şi o clipă, "adevărul" , vor fi pedepsiţi .

        Totuşi constat că ceva similar se petrece cu majoritatea oamenilor, indiferent de gradul de religiozitate . Această incapacitate de a pune la îndoială propriile convingeri , chiar în absenţa unei ameninţări cu pedeapsa, această frică de eroare, frică de a pune întrebari şi a constata că ai greşit în ceva ce ai făcut sau gîndit . Există o nevoie de a avea dreptate şi o ruşine asociată greşelii .
       Dar am veşti bune ! Dacă vă place lumea în care trăiţi (comparativ cu acum 100 -1000 ani), tehnologia, medicina şi toate celelalte avantaje ale vieţii moderne, aflaţi că au fost elaborate, îmbunătăţite şi încă mai sunt, de oameni care au descoperit valoarea greselii şi a îndoielii . Nu pe credinţă şi religie s-a bazat această evoluţie remarcabilă (dimpotrivă, aceasta s-a opus şi se opune ştiinţei ), ci pe îndoială, pe testarea riguroasă, pe întrebări bune, pe curaj, pe gândire . Să nu considerăm în mod eronat că aceste atribute sunt calităţi doar în lumea ştiinţifică, ele sunt perfect valabile, utile şi indicate oricui şi indispensabile celor care doresc să evolueze .
.

.