Sfaturi pentru fantasmagorişti

           Dacă crezi că ştiinţa este rea şi că cel mai bun lucru este "întoarcerea la natură", dacă preferi o explicaţie magică satisfăcătoare emoţional dar fără nici o susţinere reală în locul unei explicaţii ştiinţifice sau în loc să suspenzi judecata până când o atare explicaţie va fi găsită, atunci cel mai bun lucru pentru lume ar fi să închizi acum PC-ul diavolesc şi să te duci să trăiesti în pădure cum trăiau Neanderthalienii sau măcar să te mulţumeşti să-ţi ţii "magiile" pentru tine şi să laşi ştiinta să progreseze întru binele tuturor. Este o ipocrizie să profiţi de tot ce ştiinţa îţi oferă, de la apă curentă la echipamente medicale de înaltă precizie, la informaţie pe care să te poţi baza şi în acelaşi timp să o "înjunghii pe la spate" propagând idei antiştiinţifice. 

      Dacă ţi-e lene să gândeşti şi să cercetezi, nu considera că e datoria altora să îşi piardă vremea demonstrându-ţi lucruri deja arhi-demonstrate si care pot fi găsite în publicaţii sau lucruri care îşi pot găsi explicaţia în ştiinta deja existentă dar care nu merită investiţia de timp şi bani pentru a fi cercetate şi explicate pe larg. Să nu uităm că cercetătorii lucrează pe burse şi deşi creaţionistii şi alti ignoranţi cu bani au darea de mână să investească în "studii" lipsite de valoare care să le propage ideile creţe, nu acelaşi lucru se aplică în lumea reală unde se finanţează doar proiectele cu potenţial de real avans ştiinţific. 

Experienţa personală

În acest articol mă voi referi la experienţa personală de natură religioasă dar ideea poate fi aplicată şi în alte domenii. Ceva nu este fals pentru că ai fost îndoctrinat să crezi că e adevărat deoarece într-adevar poţi fi îndoctrinat şi cu ceva adevărat. Totuşi este nevoie să facem o distincţie între a fi îndoctrinat cu nişte idei care nu au în spate dovezi concrete şi testabile (de menţionat, cuvântul îndoctrinare vine de la doctrină care este un set de idei care nu sunt supuse revizuirii, sunt considerate adevărate şi nu se acceptă contestarea lor) şi a fi învăţat, de exemplu la geografie, că în emisfera sudică există un continent numit Australia. Deşi poate nu ai fost în Australia şi nu eşti obligat să îi crezi pe cuvânt pe cei ce spun că au fost şi că există într-adevăr, nu este imposibil, nici măcar foarte greu să testezi existenţa acestui continent. Totodată nu este ceva extraordinar şi greu de crezut că aşa cum există o bucată de pământ neacoperit de ape sub tine poate exista şi în altă parte. Astfel nu există motive serioase să te îndoieşti.

Problema care se pune când vine vorba de experienţe personale şi mai ales experienţe deosebite este că orice experienţă poate fi interpretata în mai multe feluri datorită faptului că este subiectivă. Astfel de unde ştii că interpretarea pe care i-o dai este cea corecta? Luând în considerare faptul că nici un om nu are cunoştinţe complete despre toate lucrurile şi că creierul este predispus la erori, experienţa personală la care i se dă o interpretare bazată tot pe experienţă personală nu are şanse să fie validă decât dacă experienţele anterioare sunt temeinic ştiinţifice deşi nici atunci nu este sigur că explicaţia va fi validă doar are mai multe şanse să fie; dar dacă experienţele anterioare se bazează pe lucruri subiective, interpretarea altei expereienţe pe baza lor va fi de aceeaşi manieră. Cu alte cuvinte dacă omul este obişnuit cu ideea că Dumnezeu face miracole şi intervine în viaţa oamenilor, in momentul experimentării unor circumstanţe mai deosebite, omul va tinde să le atribuie semnificaţii în direcţia în care este obişnuit şi să considere mai degrabă că Dumnezeu a intervenit şi în viaţa lui. Este foarte improbabil că o persoană obişnuită cu ideea de credinţă şi de intervenţie divină să aibe o experienţă deosebită şi să reacţioneze ca un veritabil sceptic şi să spună că acest lucru dacă ar fi adevărat ar contrazice legile fizicii (de exemplu) şi că ar fi bine să încerce să analizeze circumstanţele şi să găsească o explicaţie realistă la experienţa lui, o explicaţie care să nu contrazică legile fizicii şi în cazul în care persoana nu are suficiente cunoştinţe de fizică sau nu poate ajunge la o explicaţie plauzibilă să concluzioneze că nu ştie ce a însemnat acea experienţă deosebită şi să decidă să suspende judecata, adică să nu decidă nici că ştie că este un fenomen fizic dar nu ştie sigur care, nici să decidă că a fost o intervenţie divină. Cum spuneam, o atare reacţie sceptică nu este de aşteptat de la o persoana obişnuită cu idei magice. Nu voi spune îndoctrinată deoarece consider că îndoctrinarea ar fi cel mai înalt grad de obişnuire cu anumite idei. Totuşi nu este necesar să fii obişnuit cu anumite idei la acel nivel ca să îţi influenţeze modul cum judeci o experienţă. Ca să dai o explicaţie magică (intervenţie divină care sfidează legile fizice) este suficient să ai elemente de gândire magică incorporate în circuit şi o lipsă suficientă de cunoştinţe ştiinţifice.

Acum că am lămurit nişte aspecte, revin la ideea cu care am început - doar pentru că eşti îndoctrinat sau învăţat cu anumite tipare de gândire nu înseamnă că ele sunt false. Dar nu înseamnă nici că sunt adevărate doar pentru că nu există sau nu ştii să fie contradovezi. Absenţa dovezilor pentru ceva plus experienţa personală a ceva inexplicabil nu ne permite să concluzionăm orice, în acest caz un zeu intervenţionist. Cel mai cinstit ar fi să concluzionăm că nu ştim. Altfel, orice experienţă personală poate fi interpretată în orice mod, în funcţie de credinţele personale, neexistând nişte criterii precise, şi astfel nu se mai poate discerne adevărul de minciuna, veritabilul de fals, oricine poate susţine orice şi dovezile, atunci când există, nu mai au valoare din moment ce credinţa este mai importantă decât realitatea. Şi dacă pretinzi că în cazul tău primează realitatea, atâta vreme cât comiţi eroarea de a postula un adevăr bazat pe experienţă personală şi absenţa dovezilor contradictorii interpretării tale, te amăgeşti. 

Curajul de a gândi

            Nu mai îmi amintesc în ce situaţii, dar s-a întamplat de mai multe ori când eram copil să fiu comparată cu Toma necredinciosul, ăla de nu a crezut  ceva legat de Isus . Astfel am intrat în contact cu ideea de credinţă, nu doar cea religioasă, ci şi credinţa că atunci când parinţii îţi spun ceva, au dreptate, că sunt bine informaţi . Totodată această comparaţie sugera că nu e bine să te indoieşti, că e ruşinos . Mai târziu, ajungi să fi învăţat despre minunata religie în care ai avut norocul să te naşti, nu de alta, dar e cea adevarată , din care afli din nou despre virtutea de a fi credincios dar totodată şi despre pedepsele care îi aşteaptă pe cei care resping învăţaturile .
           Voi presupune că majoritatea ştim cât de creduli sunt copiii şi cât de usor se sperie, având în vedere experienţa lor limitată de viaţă . Şi cum repetiţia e mama învăţăturii, putem uşor intui că aceste seminţe ale fricii sădite de timpuriu şi udate cu orice ocazie, vor creşte şi vor năpădi creierul viitorului adult . Acesta devine, în cele mai multe cazuri, incapabil să se elibereze de această frică şi nu doar atât, deoarece, pe langă frica de pedeapsă i se promit şi recompense dacă performeaza bine aceste acrobaţii mentale , indispensabile pentru a justifica ceva atât de irational şi contradictoriu cu realitatea de zi cu zi , ajungându-se astfel la o înrobire totală a omului . Si cum ce se aseamănă se adună, pentru un om infectat cu virusul religios, toate informaţiile pe care le va accepta, le va accepta pe criteriul compatibilităţii cu buruienile din cap, el devenind astfel expus si susceptibil la toate înşelătoriile posibile şi imposibile deoarece latura sa raţionalistă a fost pervertită din start . A fost învăţat să creadă fără dovezi, să-i fie ruşine să conteste autorităţile , să nu pună prea multe întrebări iar la cele pe care le pune să se mulţumească cu răspunsurile primite de la zisele autorităţi .
         Eu nu pot concepe cum poate unora să le placă traiul într-o democraţie şi totodată să trăiască în propriul stat totalitar, teocrat, la ei în cap, unde sunt convinşi că vor fi pedepsiţi pentru crime ale gândirii . Păcatele de care se tem, sunt nu doar în ceea ce pot face ci şi în ceea ce gândesc . Pentru asemenea indivizi sunt slabe şanse de recuperare, deoarece nu pot să deschidă ochii şi să işi judece propriile convingeri, convinşi fiind că dacă pun la îndoială şi o clipă, "adevărul" , vor fi pedepsiţi .

        Totuşi constat că ceva similar se petrece cu majoritatea oamenilor, indiferent de gradul de religiozitate . Această incapacitate de a pune la îndoială propriile convingeri , chiar în absenţa unei ameninţări cu pedeapsa, această frică de eroare, frică de a pune întrebari şi a constata că ai greşit în ceva ce ai făcut sau gîndit . Există o nevoie de a avea dreptate şi o ruşine asociată greşelii .
       Dar am veşti bune ! Dacă vă place lumea în care trăiţi (comparativ cu acum 100 -1000 ani), tehnologia, medicina şi toate celelalte avantaje ale vieţii moderne, aflaţi că au fost elaborate, îmbunătăţite şi încă mai sunt, de oameni care au descoperit valoarea greselii şi a îndoielii . Nu pe credinţă şi religie s-a bazat această evoluţie remarcabilă (dimpotrivă, aceasta s-a opus şi se opune ştiinţei ), ci pe îndoială, pe testarea riguroasă, pe întrebări bune, pe curaj, pe gândire . Să nu considerăm în mod eronat că aceste atribute sunt calităţi doar în lumea ştiinţifică, ele sunt perfect valabile, utile şi indicate oricui şi indispensabile celor care doresc să evolueze .
.

.