Christopher Hitchens forever!

Christopher Hitchens a murit ieri într-un spital din Texas la vârsta de 62 de ani în urma unei pneumonii, complicaţie a cancerului de esofag cu care a fost diagnosticat în primăvara lui 2010.


Această propoziţie pare aproape fără sens pentru mine. El va trai atât timp cât vor fi oameni care se vor simţi inspiraţi de el, de curajul său, de verticalitatea cu care şi-a susţinut ideile. A fost un luptător neînfricat în confruntările cu reprezentanţii lipsei de raţiune, cu promotorii lipsei demnităţii umane. Lumea a fost sărăcită de un mare gânditor. A fost unic şi irepetabil. Îi vom simţi lipsa. 

Experienţa personală

În acest articol mă voi referi la experienţa personală de natură religioasă dar ideea poate fi aplicată şi în alte domenii. Ceva nu este fals pentru că ai fost îndoctrinat să crezi că e adevărat deoarece într-adevar poţi fi îndoctrinat şi cu ceva adevărat. Totuşi este nevoie să facem o distincţie între a fi îndoctrinat cu nişte idei care nu au în spate dovezi concrete şi testabile (de menţionat, cuvântul îndoctrinare vine de la doctrină care este un set de idei care nu sunt supuse revizuirii, sunt considerate adevărate şi nu se acceptă contestarea lor) şi a fi învăţat, de exemplu la geografie, că în emisfera sudică există un continent numit Australia. Deşi poate nu ai fost în Australia şi nu eşti obligat să îi crezi pe cuvânt pe cei ce spun că au fost şi că există într-adevăr, nu este imposibil, nici măcar foarte greu să testezi existenţa acestui continent. Totodată nu este ceva extraordinar şi greu de crezut că aşa cum există o bucată de pământ neacoperit de ape sub tine poate exista şi în altă parte. Astfel nu există motive serioase să te îndoieşti.

Problema care se pune când vine vorba de experienţe personale şi mai ales experienţe deosebite este că orice experienţă poate fi interpretata în mai multe feluri datorită faptului că este subiectivă. Astfel de unde ştii că interpretarea pe care i-o dai este cea corecta? Luând în considerare faptul că nici un om nu are cunoştinţe complete despre toate lucrurile şi că creierul este predispus la erori, experienţa personală la care i se dă o interpretare bazată tot pe experienţă personală nu are şanse să fie validă decât dacă experienţele anterioare sunt temeinic ştiinţifice deşi nici atunci nu este sigur că explicaţia va fi validă doar are mai multe şanse să fie; dar dacă experienţele anterioare se bazează pe lucruri subiective, interpretarea altei expereienţe pe baza lor va fi de aceeaşi manieră. Cu alte cuvinte dacă omul este obişnuit cu ideea că Dumnezeu face miracole şi intervine în viaţa oamenilor, in momentul experimentării unor circumstanţe mai deosebite, omul va tinde să le atribuie semnificaţii în direcţia în care este obişnuit şi să considere mai degrabă că Dumnezeu a intervenit şi în viaţa lui. Este foarte improbabil că o persoană obişnuită cu ideea de credinţă şi de intervenţie divină să aibe o experienţă deosebită şi să reacţioneze ca un veritabil sceptic şi să spună că acest lucru dacă ar fi adevărat ar contrazice legile fizicii (de exemplu) şi că ar fi bine să încerce să analizeze circumstanţele şi să găsească o explicaţie realistă la experienţa lui, o explicaţie care să nu contrazică legile fizicii şi în cazul în care persoana nu are suficiente cunoştinţe de fizică sau nu poate ajunge la o explicaţie plauzibilă să concluzioneze că nu ştie ce a însemnat acea experienţă deosebită şi să decidă să suspende judecata, adică să nu decidă nici că ştie că este un fenomen fizic dar nu ştie sigur care, nici să decidă că a fost o intervenţie divină. Cum spuneam, o atare reacţie sceptică nu este de aşteptat de la o persoana obişnuită cu idei magice. Nu voi spune îndoctrinată deoarece consider că îndoctrinarea ar fi cel mai înalt grad de obişnuire cu anumite idei. Totuşi nu este necesar să fii obişnuit cu anumite idei la acel nivel ca să îţi influenţeze modul cum judeci o experienţă. Ca să dai o explicaţie magică (intervenţie divină care sfidează legile fizice) este suficient să ai elemente de gândire magică incorporate în circuit şi o lipsă suficientă de cunoştinţe ştiinţifice.

Acum că am lămurit nişte aspecte, revin la ideea cu care am început - doar pentru că eşti îndoctrinat sau învăţat cu anumite tipare de gândire nu înseamnă că ele sunt false. Dar nu înseamnă nici că sunt adevărate doar pentru că nu există sau nu ştii să fie contradovezi. Absenţa dovezilor pentru ceva plus experienţa personală a ceva inexplicabil nu ne permite să concluzionăm orice, în acest caz un zeu intervenţionist. Cel mai cinstit ar fi să concluzionăm că nu ştim. Altfel, orice experienţă personală poate fi interpretată în orice mod, în funcţie de credinţele personale, neexistând nişte criterii precise, şi astfel nu se mai poate discerne adevărul de minciuna, veritabilul de fals, oricine poate susţine orice şi dovezile, atunci când există, nu mai au valoare din moment ce credinţa este mai importantă decât realitatea. Şi dacă pretinzi că în cazul tău primează realitatea, atâta vreme cât comiţi eroarea de a postula un adevăr bazat pe experienţă personală şi absenţa dovezilor contradictorii interpretării tale, te amăgeşti. 

Dependenţa de credinţă

Oamenii credincioşi suferă când se atentează la credinţa lor, motiv pentru care reactionează emoţional sau violent. Pentru ei credinţa este un sprijin, aş spune eu, o cârjă de care se folosesc când le este greu, când se simt singuri, le ajută să creadă că au un suport, cu atât mai mult unul divin. Asta nu inseamnă că se mint că cred ci ei chiar cred. 

Aceasta este o obişnuinţă cât şi o dependenţă. Ani de zile au trăit cu această iluzie, creierul lor este obişnuit cu o anumită circuitare la fel ca şi creierul unui fumător sau a unui dependent de anumite droguri. Viziunea lor despre lume şi viaţă fost modificată în aşa fel încât de multe ori nu mai are nici o legătură cu realitatea. 

Să luăm de pildă ideea că "totul va fi bine". Ea porneşte din această iluzie că cineva are grijă de ei şi că nu va lăsa lucrurile să se agreveze prea mult sau dincolo de limita suportabilităţii, de unde şi zicala "dumnezeu nu-ţi dă mai mult decât poţi duce" şi ştim că aceasta s-a dovedit de nenumărate ori falsă. Dimpotrivă, lucrurile ar putea să se agreveze la extrem sau nu dar asta depinde doar de circumstanţe şi de deciziile pe care le iau cei implicaţi, care în cazul celor credincioşi pot fi inexistente deoarece ei aşteaptă să le rezolve zeul problemele deci au mai multe şanse ca în cazul lor problemele să se agraveze. 

Am fost întrebată că de ce vreau să iau credinţa omului când de multe ori aceasta îi este ultimul sprijin? Am fost în aceeaşi răsuflare întrebată că ce rău mi-a făcut mie, cum m-a afectat pe mine religia? 

Religia, prin faptul că nu ia în considerare realitatea, prin faptul că înlocuieşte ceea ce este real cu ceva ireal, prin faptul că oferă explicaţii supranaturale unor lucruri perfect naturale, deformează percepţia asupra lumii, asupra vieţii, asupra motivelor pentru care se întâmplă anumite lucruri. Oferă non-explicaţii, oferă minciuni.

Să mă adresez şi primei întrebări, nu ţin neapărat să iau credinţa cuiva deşi sunt de părere că i-ar putea fi mai bine fără ea, dar consider că dacă această credinţă nu ar fi fost instalată de la bun început, omul nu ar mai fi avut nevoie de ea. Ar fi găsit alte mijloace reale de a face faţă unor greutăţi, ar fi găsit explicaţii reale pentru ceea ce se întâmplă. Dacă oamenii şi-ar ţine credinţa pentru ei, m-aş simţi obligată să-i ajut să scape de ea doar în cazul în care le-ar face mai mult rău decât bine, ceea ce deşi e în majoritatea cazurilor, de cele mai multe ori nu sunt conştienţi de asta. 

Problema majoră este alta: multi dintre ei consideră ca fiind corect şi insistă ca toată lumea, de când este copil să înveţe să umble în cârje, să nu ştie cum este să mergi normal, ca un om sănătos. Asta fie pentru că ar fi bine să te înveţi de mic cu cârja pentru că-ţi va prinde bine la bătrâneţe când nu mai poţi umbla pe propriile picioare, fie pentru că ei văd pe toată lumea ca fiind oloagă şi necesitând din start cârja. Se prea poate să fie amândouă motivele concomitent. Înclin spre varianta din urmă deoarece se potriveşte foarte bine cu cealaltă asumpţie eronată: păcatul originar de care, zic ei, se fac vinovaţi şi nou-născuţii pentru simplul fapt că fac parte din această specie. 

Deci, din cauză că ei sunt dependenţi de credinţă, nu îşi pot imagina că poţi trăi bine fără ea şi luându-se după îndemnul altor dependenţi antici, consideră că e obligatoriu să fim toţi dependenţi. Cine nu e dependent e suspect, ca unul care nu se injectează în casa unor consumatori şi distribuitori de droguri. Sau poate că îşi dau şi ei seama că nu le este bine cu credinţa asta dar din cauză că au fost convinşi că vor fi pedepsiţi dacă renunţă la ea, nu suportă să vadă că alţii sunt liberi, că alţii nu trebuie să se supună unor edicte absurde. Totodată mulţi nu suportă ideea că necredincioşii pot fi foarte morali şi îi suspctează şi acuză că ar fi imorali deoarece, gândesc ei, ce îi opreşte de la a fi imorali? Dar despre asta voi scrie cu altă ocazie.

O discuţie cu rezultat neaşteptat

Am petrecut zilele de joi şi vineri cu o femeie cu şase ani mai în vârstă decât mine, cu 2 copii şi unul pe drum mai mulţi decât mine, cu un dumnezeu mai mult decât mine.

Discuţia a început într-un mod inocent, eu întrebând-o dacă a intenţionat să facă acest al patru-lea copil. Răspunsul ei a fost că nu dar ca nici sa facă o întrerupere de sarcina nu poate, moment în care eu am întrebat dacă din motive religioase; ea spus că nu din motive religioase (este ortodoxă) ci pentru că nu suportă ideea de a face asta, sentiment pe care îl am şi eu dar din fericire am avut doar o ocazie să-l manifest. Ştiind că are un copil de vârstă şcolară am atacat subiectul religiei din şcoli, întrebând-o dacă băiatul ei frecventează aceste ore şi ce părere are despre ce învaţă şi dacă s-a uitat peste manual. A spus că s-a uitat peste manual şi că în mare învaţă despre obiectele de cult, structura biserciii şi alte asemenea lucruri relativ inofensive. Totuşi, aşa ceva am făcut şi eu la religie dar ştiu că în plus ni s-a predat şi din biblie, cum ar fi geneza aşa că am întrebat-o dacă i se pare în regulă ca unui copil să i se predea cu valoare de adevăr povestea că Yahveh a creat lumea în şase zile. Părerea ei era că nu e nici o problemă deoarece copilul învaţă la alte materii altceva. Oare? Mi-am manifestat dezacordul faţă de ideea de a prezenta copiiilor variante contradictorii, mai ales când una din variante nu este una ştiinţifică şi deci nu este supusă îmbunătăţirii. Ea considera că la vârste mici copiiilor nu li se poate explica morala şi că religia este o metodă de a-i civiliza. Am spus că nu mi se pare o ideea foarte bună să înveţi un copil morală prin instituirea fricii faţă de pedeapsă venită de la o fiinţă precum Dumnezeu moment în care m-a băgat în ceaţă spunând că nu prin frică, şi spun că m-a băgat în ceaţă deoarece nu-mi pot imagina nici un alt rol al zeului în "educaţia morală" a unui copil care se susţine că nu poate fi educat prin discuţii despre această problemă. Dacă nu prin frică, atunci prin iubire? Păi dacă un copil este dispus să fie bun din iubire faţă de zeu, ar trebui să fie dispus să fie bun şi din iubire faţă de părinţi, ce sens mai are un zeu care vede tot ce faci dacă nu să instituie senzaţia de supraveghere constantă şi implicit frica de pedeapsă? 

M-a întrebat cum este să fii ateu, adică nu cred în nimic, cred că atunci când mor se termină tot? Am spus că da, nu am nici un motiv să cred în viaţă după moarte şi că după ce mor dacă nu este nimic, automat nu-mi poate părea rău de nimic, nu-mi va fi dor de nimic din ce cunosc acum. Evident că mi-a înaintat sintagma că "voi vedea eu la urmă" dar nu sub forma ameninţării cu pedeapsa pentru necredinţă ci pornită dintr-o convingere personală că această viaţă de apoi există şi că o voi experimenta şi eu fie că cred în ea sau nu :) I-am povestit despre modul în care oamenii au evoluat să aibă un creier mai dezvoltat, capabil de a fi conştient de sine, totodată conştient de propria moarte şi capabil de gândire abstractă şi imaginaţie astfel încât a fost posibilă inventarea acestor poveşti prin care se calma angoasa porvocată de moarte. A atentat şi la o variantă a parilului lui Pascal pe care i l-am demontat de asemenea prin simpla idee că nu poţi alege să crezi în dumnezeu aşa cum nici ea n-ar putea alege să creadă în zâne indiferent ce ameninţări i-aş arunca şi că oamenii ajung la maturitate cu aceste convingeri dobândite în copilărie când gândirea critică este aproape inexistentă. A spus un lucru care exemplifică acea frică foarte bine, anume că nu poate să rişte cu copiii ei. Deci frica de iad este atât de înrădăcinată şi posibilitatea le pare atât de reală încât nu îşi permit să rişte şi nu îşi pot permite să rişte "sufletul veşnic" al copiiilor. Mai bine să îi înveţe prostii şi să nu fie adevarată dogma decât să îi înveţe ştiinţă şi să devină atei că dacă e adevărată dogma? Ce dumnezeu au şi ăştia! Care se supără dacă nu crezi în el, care te pedepseşte pentru că nu eşti ignorant faţă de lipsa Lui de credibilitate.

Am intrat şi în alte aspecte sociale cum ar fi intruziunea bisericii în probleme de stat, legea parteneriatului cu biserica în asistenţa socială, l-am denigrat puţin pe Înalt Prea Făţărnicia sa Daniel, am ajuns la biblie şi la anumite aspecte lgate de istoria acestei cărţi şi alte informaţii din care reiese şi faptul că zeul creştinilor a.k.a. Yahveh zeul evreilor a fost parte dintr-un cult politeist şi modul prin care a ajuns să fie venerat ca singurul zeu. Am vorbit şi de anumite alte aspecte ale bibliei pe care nu le voi menţiona, deoarece nu după mult timp, am căzut de acord că biblia este făcută de om şi nu are valoare de cuvânt direct al lui Dumnezeu aşa că o putem exclude din conversaţia noastră. A ajuns astfel la ideea mai curată că totuşi trebuie să fie ceva mai presus, ceva care a făcut toate astea. I-am spus că nu cred nici într-o astfel de ipoteză dar că e mai acceptabilă decât variantele ei dogmatice şi de-a dreptul penibile şi retrograde, cu menţiunea că această variantă să fie una deistă în care zeul nu se implică în viaţa oamenilor aspect cu care majoritatea credincioşilor nu pot fi de acord, ei fiind totuşi creştini. I-am explicat că nu ajută cu nimic să explici ceva complex cu ajutorul a ceva şi mai complex, mai ales cu ceva definit ca transcendent, supranatural. Dacă omul este natural, nu poate accesa acel supranatural şi deci nu poate să-l testeze ştiinţific moment în care m-a luat la rost că ce e şi cu ştiinţa asta? Aşa că i-am explicat ce e şi cu ştiinţa asta, ce este o teorie ştiinţifică şi cum trebuie ea să poată face preziceri. Revenind, am formulat o idee interesantă: cum de pot oamenii să accepte existenţa unei fiinţe supranaturale, necreate, infinite, şi cu toate atributele fantasmagorice atribuite de către religie dar le vine atât de greu să accepte ceva mult mai simplu: o apariţie a universului în mod întâmplător, extraordinar dar natural? În mod incredibil li se pare mult prea complex şi greu de imaginat apariţia unversului în mod natural. Cred că nu şi-au pus niciodată întrebări vis-a-vis de şi mai marea complexitate şi greu de imaginat supranatură a acelui dumnezeu.


Am observat în anumite momente că discuţia risca să o deranjeze prin agresivitatea ideilor aşa că ocazionalele întreruperi de către un telefon sau un client ajutau cu câte un respiro, discuţia reluându-se ulterior cu mai multă curiozitate şi bunăvoinţă decât tendinţa vag aprinsă de dinainte. 

A doua zi n-am mai deschis subiectul intenţionat. Întâmplarea face că Zergu şi-a ţinut promisiunea de a publica un articol aşa că eu citeam Sharia în România II - Presiuni ale suditilor asupra muftiului moderat când mi-a scăpat un "Incredibil!" care i-a trezit curiozitatea aşa că i-am citit o mare parte din articol după care discuţia a fost declarată din nou deschisă. 
I-am povestit despre evoluţie, despre dovezile fosile şi mai nou cele genetice ale înrudirii noastre cu cimpanzeii în primul rând. Şi-a manifestat nedumerirea vis-a-vis de această înrudire sub forma următoare: de ce trebuie să fim înrudiţi cu maimuţele şi de ce noi suntem atat de "evoluaţi". I-am explicat că toate speciile sunt la fel de evlouate, noi avem doar o capacitate craniană mai mare şi că da, aparent suntem foarte deosebiţi dar că de fapt suntem tot nişte primate în majoritatea timpului şi că această dezvoltare cerebrală a fost o întâmplare a interacţiunii dintre mutaţii genetice, mediu şi selecţie naturală, la homo a fost favorizată această dezvoltare în timp ce celelalte primate au rămas bine-merci în copaci şi că odată pornind pe acest traseu al selecţiei în sensul inteligenţei şansele să continuăm să devenim mai deştepţi erau mai mari decât să regresăm deoarece are evdente avantaje în supravieţuire. I-am povestit şi despre cromozomul în minus pe care îl au oamenii faţă de cimpanzei şi cum a ajuns să fie aşa, cum bine explică Ken Miller aici şi despre inserţiile retrovirale din ADN care arată înrudirea şi cum s-au separat primatele în diversele grupuri.


În cele din urmă am atins si aspectul abiogenezei şi a cercetărilor ce se fac în domeniu şi i-am dat să vadă acest video care i-a plăcut foarte mult pentru că era chimie pe care ea a studiat-o mult la şcoală. În momentul în care ne-am despărţit am avut surpriza! M-a rugat să-i mai trimit materiale de vizionat. Aşa am şi făcut: i-am trimis A History of God. Din cauză că scriu acest articol mai târziu, pot menţiona şi răspunsul său în care îmi scrie: Le-am vazut, sunt interesante .... dar tu stii ca pe mine nu ma conving .... :D (nu, nu ştiu de fapt) aşa că i-am trimis seria Growing Up in the Universe cu menţiunea că ce i-am trimis înainte nu era menit să îi demonstreze inexistenţa oricărei zeităţi ci doar a celui creştin şi că ateii nu fac prozelitism ci campanie pentru informare în domenii pe care biserica le trece sub tăcere. 
Că uneori oamenii mai devin atei în urma informării ştiinţifice nu e prozelitism ateist ci victorie intelectuală.


Explicând titlul articolului spun că a fost neaşteptat de receptivă şi doritoare de mai mult această persoană. Dacă devenea pe loc ateistă aş fi scris "cu rezultat miraculos". 

Ce nu înţeleg teiştii ?!

Citeam recent un articol pe un site creştin în care se făcea referire la faţa ascunsă a ASUR .

 The dark side, ooooo, scarry!

        Am avut intenţia să scriu un comentariu, apoi, dându-mi seama că m-am lungit peste măsură, am decis să scriu un articol.

Se începe cu acest paragraf ....

"În urma campaniei „Stop îndoctrinării religioase în școli”, lansată de Asociația Secular Umanistă din România (ASUR) împotriva Bisericii, considerăm că este împerios necesar să cunoaștem câteva lucruri esențiale despre această organizație pentru a ști cu cine avem de a face.

Ce este ASUR? Cu ce se ocupă? Cine stă în spatele acestei organizaţii de ateizare a poporului român? Iată câteva întrebări esenţiale pe care le vom pune în lumina adevărului istoric.

Intrând pe site-ul ASUR, aflăm că "Asociaţia Secular-Umanistă din România promovează principiile etice umaniste, gândirea critică, cunoaşterea ştiinţifică şi separarea statului de biserică."

şi apoi o ia pe arătură. 

"Aşa se face că la o cercetare mai atentă a spatiului virtual, descoperim că site-ul ASUR este frate geamăn cu blogul SecularUmanisti.blogspot.com, blog care face legătura cu o pleiadă de alte bloguri ce împărtășesc aceleași principii "etice umaniste": Zergu şi credinţa, DumneZero, Profu' de religie, etc. Aceste bloguri împărtăşesc mai departe aceeaşi  ideologie ateistă cu alte şi alte bloguri precum Dracool, Religionisbullshit, Sclavii lui Dumnezeu, BombaCuNeuroni, etc., făcând defapt misiunea socială a ASUR."

         ASUR nu se identfică cu ideologia religioasă a blogurilor citate. Blogurile acelea promovează gândirea raţională. Faptul că sunt şi ateiste sau antireligioase este altceva: dacă se consideră că religia promovează iraţionalitatea, mi se pare normal ca pentru a promova raţionalitatea să respingi religia. În plus, în România avem o problemă destul de serioasă cu BOR în care aceasta încalcă sau ocoleşte legea, deci ASUR militează pentru încetarea abuzurilor bisericii şi în materie de aliaţi nu prea are de ales, deoarece majoritatea credincioşilor care sunt de acord cu principiile ASUR nu sunt prea vocali, rămân deci ateiştii, care au curajul să obiecteze!

        ASUR susţine libertatea religioasă pentru toata lumea. De ce oare se încăpţânează aceşti creştini să denatureze cuvintele şi sensul lor? ASUR spune clar: Stop îndoctrinării religioase în şcoli. Adică, România este stat laic, nu teocraţie, şcoala este laică. La şcoala laică merg religioşi şi non-religioşi. Se doreşte ca religioşii (nu elevii, ci adulţii, ortodocşii mai exact) să nu îşi impună religia lor asupra celorlalţi (de la alte culte sau neafiliaţi). Prin asta nu vad cum se poate înţelege că s-ar dori impunerea ateismului asupra religioşilor! 

"ura faţă de Dumnezeu şi faţă de creştini. Dar această ură faţă de Dumnezeu şi faţă de creştini a mai fost experimentată în istoria recentă a României, iar efectele le cunoaştem prea bine: îngenuncherea neamului românesc sub gulagul comunismului."

         Dacă eu, ca ateistă nu doresc să fiu îndoctrinată cu forţa, sau fetiţa mea (că tot fac referire la ea, deoarece până la urmă copiii sunt cei mai vulnerabili, cu mine nu mai au şanse) să fie indoctrinată cu forţa la şcoală, ceea ce încalcă dreptul la conştiinţă şi religie, se înţelege prin asta că sunt satanistă? sau comunistă? Şi de când a devenit necredinţa în ceva ură faţă de acel ceva sau faţă de cei ce cred? Se pare că aici are loc un caz clasic de transfer freudian - de fapt ei sunt cei ce urăsc ateiştii şi se simt ameninţaţi moralmente, nu pentru că am fi imorali, ci pentru că putem fi morali fără Dumnezeu. 

         Dacă ortodocşii nu pot avea libertatea de a îşi impune doctrina asupra altora , încălcându-le astfel drepturile, înseamna că nu au libertate. Înseamnă că noi, ceilalţi,vrem să le luăm libertatea lor de a fi religioşi (contradicţie în termeni, dar, nah!) Deci pentru ei libertatea la religie e doar libertatea lor, nu şi a altora care nu sunt ca ei. Ei se simt ameninţaţi dacă eu sunt liberă să nu cred în ce cred ei, ca şi când, daca nu cred toţi ca ei, sunt puşi în faţa unei îndoieli prin simpla noastră prezenţă, cum de mai existăm, cum de nu ne-a trăznit doamne-doamne?

"Deşi filele recente ale istoriei naţionale arată că ideologia ateismului pus în practică duce doar la orori inimaginabile, totuşi domnii de la ASUR ne asigură că:

"Misiunea noastră principală este ca în termenii cei mai simpli să facem fiinţele umane conştiente de ceea ce poate să însemne Umanismul şi ceea ce le pretinde acestora să fie. Folosind gândirea liberă, puterea ştiinţei şi imaginaţia creativă pentru încurajarea păcii şi în serviciul compasiunii, avem încredere că dispunem de mijloacele necesare să rezolvăm problemele cu care ne confruntăm cu toţii.

Facem apel către toţi cei care împărtăşesc această convingere să se asocieze cu noi în această strădanie."

Însă adevărata misiune a tuturor celor care stau sub umbrela ASUR, nu este decât continuarea reeducării de Piteşti, în spiritul ateismului cel mai pur. Adevărata faţă a ideologiei umaniste ASUR, este aceeaşi cu cea a comuniştilor torţionari din închisorile comuniste."

          Şi ce tot au cu reeducarea? Nu vrea nimeni să îi extermine, să îi reeduce, să îi inchidă [poate uneori, în adâncul sufletului (sic)]. Dacă vin unii şi denaturează umanismul, numind umanism ceva ce nu este cu adevărat umanism, nu înseamnă decât asta, că unii au abuzat de termen. La fel şi cu ateismul, care are în concepţia populară nişte conotaţii de te doare capul.

Tot ce se doreşte este ca majoritatea să nu îşi impună religia asupra minorităţilor şi să se deschidă, pe cât posibil, o comunicare liberă, cinstită, raţională, paşincă între diferitele ideologii, eventual manifestată sub forma unor ore de istorie a religiilor. 

         Nu vorbesc în numele ASUR, dar eu asta am înteles din campania lor . Creştinii doresc să se simtă atacaţi, când sunt persecutaţi, dobândesc un scop în viaţă, dacă nu sunt prigoniţi, atunci vor găsi potenţiali persecutori şi dacă aceia nu se ridică la rangul de duşmani adevăraţi, îi vor investi cu diverse atribute corespunzătoare profilului de bau-bau din capul lor.

"Un om care a căzut victimă a ideologiei ateiste ne-a lăsat o mărturie neprețuită ca avertisment pentru generația de astăzi si pentru toate generațiile viitoare:

"Vă rog să mă iertaţi! Am greşit! Nu am crezut că se poate ajunge aici [tortura neîntreruptă n.n.]. Nu este permis să cochetezi cu Satana. Mor ca un nemernic. Nimeni, niciodată, să nu accepte nici cel mai mic compromis cu Satana. Eu sunt victima greşelilor mele. Avertizez oamenii să nu facă ce am făcut eu!" (Alexandru Bogdanovici, inițiatorul reeducării umaniste de la Suceava și Pitești)" 

         Încheierea acelui articol face din nou apel la o imaginară asemănare între ideologia ateistă şi cea comunistă, care ideologie ateistă nu prea există, deoarece nu îţi prea poţi clădi o ideologie pe o negaţie, în timp ce comunismul era o ideoligie cu anumite percepte, printre care şi ateismul, dar degeaba, deoarece l-au înlocuit cu ceva asemănător, cultul personalităţii, zeu în viaţă etc. Şi declaraţia lacrimogenă a lui A. Bogdanovici mă lasă rece, deoarece el a comis faptele reprobabile la îndemnul zeului Ceaşcă sau în numele Satanei, dupa cum spune şi el, care noi ştim că Satana nu este în folclorul ateist.

         Dacă ei pot găsi motive ascunse şi neonorabile la ASUR, să nu încep eu cu câte intenţii ascunse, neonorabile, parşive, meschine, imorale şi aşa mai departe, găsesc eu în religie, biserică, etc. De fapt ar trebui să mă gândesc din greu să găsesc ceva care nu se încadrează în enumeraţia de mai sus. Şi totuşi noi nu îi ameninţăm cu nimic, ei în schimb ameninţându-ne cu tot felul de prejudicii, uneori ameninţările sunt cât se poate de grafice şi de fizice dacă nu ne vine mintea la dos şi aderăm la credinţele lor, care trebuie menţionat cât mai des, sunt credinţe personale, nu adevăruri universal valabile. 

         Exemplu mai mult sau mai puţin real: Eu cred că fetiţa mea este cea mai frumoasă. Poate fi, poate să nu fie, dar ce ar fi dacă eu şi tot clanul meu i-aş ameninţa că dacă nu aderă la credinţa mea o să ardă în foc veşnic? Ar fi absurd. Nici măcar atunci când vorbim de un fapt dovedit şi răsdovedit ştiinţific, nu îi obligă nimeni să accepte, nu îi persecută nimeni când spun că teoria evoluţiei este "doar o teorie", în cel mai rău caz, poate li se va explica pe un ton puţin iritat ce înseamnă o teorie ştiinţifică. Dacă vor să creadă că Pământul este plat, nu o să îi omoare nimeni, în schimb, ei au fost de multe ori perfect dispuşi să ucidă în numele a ceva ce probabil nu există, pentru care nu sunt dovezi, să ucidă pentru o credinţă personală, ca şi cum aş ucide eu pe cineva care ar spune că a văzut şi copii mai frumoşi decât fiică-mea.  

        Teiştii fac două mari confuzii - cel puţin în acest caz: 
1. Confundă ateiştii cu antiteiştii (plus alte confuzii cu antireligioşii, care ar putea fi credincioşi etc). 
2. Consideră că dacă antiteiştii doresc să dispară religiile, dau dovadă de intoleranţă. Antiteiştii doresc să dispară credinţele în dumnezei şi alte paraştiinţe, nu doresc să dispară oamenii care cred aceste lucruri, ci doar să nu mai creadă, să îşi găsească scopuri adevărate în viaţă, să contribuie la evoluţia umanităţii, chiar şi prin simplul fapt de a nu mai contribui la involuţia ei, tocmai de dragul toleranţei care este aproape imposibil să existe într-un context religios divers. Pentru asta sunt uneori, într-adevăr dispuşi să recurgă la gesturi extreme cum ar fi să le explice lucruri, să scrie articole, să desfăşoare campanii de informare şi alte asemenea atrocităţi şi genociduri de neuroni, şi aceia mai mult proprii. 

           

Rolul ateismului şi de ce contează

              Am spus că voi reveni cu un articol în care voi povesti de ce consider eu că nu este suficient să fi ateist ci trebuie să fi un ateist militant . Acest termen l-am auzit prima dată acum câţiva ani , ascultându-l la TED pe Richard Dawkins pe care de asemenea îl vedeam pentru prima dată . Mintea mea coroborează mai multe instanţe în care am dat peste asemenea idee . Citeam un  articol al lui LazyPawn în care spunea ca nu a devenit ateist, deoarece nu a fost niciodată îndoctrinat . Eu, pe de alta parte am fost îndoctrinată, dar, în momentul în care am abandonat religia, am devenit direct o ateistă militantă . Am dezbătut subiectul cu fiecare ocazie ce se ivea şi nu mi-am făcut niciodată scrupule că aş putea ofensa simţămintele fragile ale credinciosului care avea neşansa să accepte provocarea . Ţin să mentionez că la vremea respectivă nu deţineam nici 10% din informaţiile pe care le deţin astăzi vis-a-vis de subiect şi totuşi îmi era clar că îi puneam în dificultate pe adversari .

             That was then . Următorul pas logic a survenit recent când l-am cunoscut pe Cristopher Hitchens, la scurt timp realizând ca cea mai buna denumire pentru viziunea mea este de antiteistă . Totuşi pot spune că nu am devenit nici asta ci aşa am fost de la bun început , de fapt acesta a fost motivul pentru care am renunţat la credinţă si religie, percepţia pregnantă că este nu doar inutilă pentru mine, ci de-a dreptul nocivă, să nu mai menţionez misogină ( and that was personal ! ). O vreme am continuat să consider că poate pentru alţii este totuşi ceva bun . Nimic mai greşit . Este doar o aparenţă datorată unui cerc vicios care funcţionează asa : copilul este îndoctrinat (în principiu prin apel la sentimente şi la frică ) , el respingând orice opinie ce nu se potriveşte cu doctrina . Făcând asta, el ajunge să nu mai aibe nimic în afara religiei şi de aici rezultă această aparentă necesitate de religie, de credinţă, de dumnezeu . Religia te condiţionează să ai nevoie de religie şi îţi lasă impresia că orice altceva este diabolic, distructiv, înjositor, imoral . Considerând acest frame of mind implementat din copilărie, cum ne putem aştepta ca individul să-şi rişte sufletul etern de dragul unor plăceri efemere cum le numesc ei, dar în cadrul căror plăceri intră inclusiv gândirea critică, adevarurile reale ale lumii etc ? Nu ne putem aştepta ! 

              Această nocivitate a devenit tot mai evidentă pentru mine în ultimii ani . Am impresia că "noul ateism", care nu se manifestă la noi ca în occident, a declanşat ceva chiar şi în societatea Română . Ar putea fi o explicaţie pentru tranziţia de la cum se făcea religie acum 8-19 ani când am fost eu în şcoală , fără manuale (articol cu exemple din aceste manuale), cu poveşti din biblie şi ceva rugăciuni, crezul etc. şi ce se întâmplă în ziua de azi . În acest moment, nu mă mai gândesc că daca mi-aş lăsa copilul la orele de religie ar exista riscul să aibe nişte întrebări sau poate chiar să creadă că lucruri ca potopul, Eva făcută din coastă  etc, ar fi adevărate (se stie că copii nu prea fac diferenţa dintre fapt şi ficţiune şi nu au nici cunoştinţe de biologie ) ci să fie de-a dreptul traumatizat . Se pune un accent enorm pe cele mai dure , imorale , agresive, înspăimântătoare aspecte ale religiei, probabil pentru a-i speria în aşa hal pe săracii copii încât să nu mai existe nici o şansă că aceştia să rişte să păţească acele lucruri teribile, punându-le la îndoială . 

           It gets worse . Nu e suficient că nu se predau lucruri importante ca evoluţionismul care în mintea majorităţii este "doar o teorie" , pe aceştia îi invit să se informeze ce înseamnă o "teorie" în limbaj ştiinţific, şi o alungă pentru nu explică ceva ce nici măcar nu are sens pentru ea şi pe care nici nu şi-a propus să explice: inceputul vieţii, cu care se ocupa de fapt abiogeneza , dar nu se respectă nimic din legislaţia acestei ţări . Prin constituţie avem dreptul de a nu fi obligaţi sa facem parte dintr-o religie, dar în legislaţie nu există separarea dintre biserică şi stat ci doar protecţia bisericii faţă de stat, nu şi a statului faţă de biserică, astfel, biserica are voie să dicteze ce să se predea în şcoli, dar statul nu are voie să dicteze nimic bisericii . Pentru mai multe detalii despre această intruziune vă invit să citiţi aici . 

              Deci cum se respectă dreptul la conştiinţă în momentul în care pentru a face orele de religie la şcoală nu trebuie să optezi pentru asta, ci copii sunt înscrişi by default, trebuie sa opt out daca nu vrei să facă ? În cadrul orelor de religie, copii pot fi duşi la biserică unde sunt îndemnaţi să pupe diferite obiecte de cult (cruci, icoane) care nu sunt dezinfectate, şi pe care le pupă toată lumea, de la copii inocenţi până la ultimul tuberculos care speră într-o vindecare miraculoasă . E mai rău decât dacă i-ar pune să lingă mânerele din tramvaie, măcar  acelea sunt atinse doar de mâini .

            La această imaterie se dau şi note !  de obicei mari, deci cei ce participă sunt avantajaţi la medie . Performanţele şcolare aduc o anumită segregare între elevi care este inevitabilă, dar religia aduce o segregare morală între elevi care poate să dea naştere la violenţe mult mai pregnante decat segregarea pe bază intelectuală . În timp ce invidia pe colegul inteligent, studios, tocilar care are note mari, poate da naştere la agresiune, aceasta este bazată pe invidie, care poate la un moment dat impulsiona agresorul să se străduiasca mai mult la învăţat, violenţa stârnită de orientarea religioasă porneşte din frică fiind astfel mult mai periculoasă . Şi nu exagerez când spun frică, aceasta fiind indusă cu ajutorul bau-baului de diavol, iad, pedepse care sunt ascociate mai mult sau mai puţin explicit cu : alte culte, secte, religii, ateism , din care concepte ireconciliabile poate să rezulte o atmosferă volatilă foarte periculoasă . 

             Unii ar putea argumenta că s-ar îndoctrina copiii cu evoluţionism , dar asta e ca şi cum ai spune că sunt îndoctrinaţi cu geografie, sau cu matematică . Da, la toate materiile li se cere să înveţe lucruri prestabilite, diferenţa este că nici una din acele materii nu îi ameninţă şi nu se prezintă pe sine ca adevăr suprem , pe lângă asta aceste materii au îndrăzneala să prezinte dovezi pentru ceea ce susţin, şi orice din conţinutul lor poate fi testat şi coroborat cu alte date . În religie se pare că există "privilegiaţi" care au ceva organ extra cu care pot simţii prezenţa divină, deci pe lângă că se bazează pe experienţele lor personale, acestea nu pot fi duplicate de oricine, nu oricine poate avea aceste experienţe, oricât de mult ar încerca , poate cu ajutorul unor halucinogene . Glumeam cu organul extra, dar se pare că există ceva predispoziţie spre anumite senzaţii mistice corelate cu o anumită activitate în lobul temporal . 

             Mai sunt multe motive pentru care este important ca ateiştii să "take a stand" . Regresul ştiinţific adus de luarea în considerare a opiniilor bisericii şi îndobitocirea progresivă a populaţiei . Plata preoţilor şi ridicarea de biserici din bani publici care ar putea să se folosească la dotarea spitalelor sau la îmbunătăţirea condiţiilor în orice sector social care oferă un serviciu real . Libertatea conştiinţei, libertatea de exprimare (şi nu exagerez, vezi lege anti-blasfemie ), you name it, they want to control it (vezi dark age ) . 

                  De aceea consider că ateismul contează, deoarece are o viziune asupra lumii  neconstrânsă de o frică iratională . Are deschidere, judecă lucrurile dacă sunt bune sau nu după criterii obiective, nu după dogme depăşite .    Nu am obiceiul să tratez subiectele exhaustiv, e bine ca oamenii să fie curioşi şi să cerceteze mai departe . 

              Get going !