Comunitarii, woof! Între frică şi raţiune

Toată lumea poate fi de acord că problema câinilor vagabonzi este vina oamenilor, a unora mai mult decât a altora dar problema tuturor în final. Pentru a scăpa de această problemă recurentă este clar nevoie de educaţia populaţiei, de legi bune, de implementare consecventă a acelor legi, de adăposturi, programe de sterilizare, de adopţii, etc. Va reieşi din articol că nu sunt de acord cu eutanasierea comunitarilor, cel puţin nu ca mijloc exclusiv de control, cum se întâmplă în prezent dar doresc să lăsăm la uşă supărările şi să vedem dacă putem întoarce situaţia în favoarea noastră. 

Se spune că în acest moment sunt prea mulţi câini pentru a putea să le reduci numărul prin sterilizare. Numărul lor trebuie redus repede deoarece sunt periculoşi. Lupta pentru teritoriu, pentru mâncare şi lipsa contactului prietenesc cu omul îi face periculoşi. 

Unii cinici spun că uciderea câinilor este în ton cu societatea noastră barbară şi că este acceptabilă masacrarea câinilor periodic, de câte ori este nevoie. O fi fiind societatea aşa, dar dorim să rămână aşa? Eu nu doresc asta.

Altă propunere ar fi eutanasierea câinilor acum, pentru ultima dată,  apoi să se implementeze măsurile civilizate de control pentru a ne asigura că nu va mai fi un boom de câini şi că nu vom ajunge din nou în situaţia de a-i eutanasia în masă.

Cineva argumenta că atâta vreme cât nu sunt sterilizaţi toţi câinii, vom ajunge de unde am plecat şi că deci este mai bine să fie eutanasiaţi.  Eu sunt convinsă că nici de eutanasiat nu vor putea fi eutanasiaţi toţi (cum nu au fost nici data trecută) şi problema rămâne ca în cazul sterilizării, populaţia se va reface. Am putea să ne gândim că vom continua cu eutanasia pâna nu va mai rămâne nici unul, dar aici trebuie să aruncăm un ochi la lumea politică şi la campania electorală, să ne bazăm pe experienţă şi să concluzionăm că nu avem nici o asigurare că metoda va fi dusă mai departe după ce campania ia sfârşit.

Din ce am citit eu sterilizarea este mai ieftină decât eutanasierea, dacă vorbim de cele două injecţii care se dau (una adoarme animalul iar cealaltă îi provoacă stop respirator şi cardiac), doar că în cazul sterilizării câinele are nevoie de adăpost şi hrană sau dacă este eliberat continuă să fie periculos dacă este agresiv. Dar dacă vorbim de România, putem fi siguri că mulţi câini nu vor fi eutanasiaţi ca la carte, în mod paşnic. Nu se rabdă cei ce efectuează aceste eutanasieri să nu bage în buzunar banii pentru injecţii şi câinii să îi ucidă cu ce le vine la mână, pe unii, pe alţii eventual să îi elibereze ca să îi poată prinde din nou şi să mai câştige o tură de bani de pe acelaşi câine. Dar am putea să ne gândim şi că un câine castrat tinde să îşi piardă din agresivitate, în aproximativ 6 luni nu va mai avea nici o urmă de hormonii sexuali produşi de testicole (aşa mi-a spus medicul veterinar care mi-a castrat motanul foarte agresiv, care acum e doar defensiv). 


Unii spun că ONG-urile sunt interesate să existe câini pe stradă ca să nu-si piardă obiectul muncii. Acelaşi lucru se poate spune şi despre ecarisajul de stat. Totuşi aceste ONG-uri au apărut ca soluţie-răspuns la problemă şi nu în absenţa problemei cu scopul de a cauza probleme. Propun să nu deschidem subiectul "iubitorilor de animale" deoarece este o generalizare improprie. Există iubitori de animale care înţeleg problema şi contribuie la rezolvarea ei, în acelaşi timp existând oameni care se numesc iubitori de animale care consideră că animalul trebuie lăsat să se reproducă "cum o vrea Dumnezeu".

Am fost acuzată că nu sunt umanistă, deoarece aş ţine mai mult cu animalele decât cu oamenii. Nu m-am descris niciodată ca fiind umanistă, dar dacă sunt, umanismul meu nu însemnă antropocentrism. Este sau nu moral sa iei apărarea celor mai slabi? Da, ştiu, nu par slabi când le opui un copil sau o femeie, chiar şi un bărbat, dar sunt slabi comparativ cu populaţia umană luată la un loc, ca om pot sa îmi depăşesc interesul strict faţă de propria specie. Între un câine şi copilul meu ce aş alege, întreabă unii, răspunsul este evident, dar acesta nu este un argument valid pe motiv că ne deturnează de la realitate şi substituie raţiunea cu sentimentalisme. Da, mutilarea unui copil de către un câine este oribilă dar la fel de oribilă este şi imaginea unui câine sau a oricărei fiinţe simţitoare ucise în chinuri de oameni .

Dacă compar unii oameni raţionali cu grupul nostru preferat, creştinii, putem observa o anumită convergenţă în vizune în acest punct. Le criticăm adesea creştinilor lipsa de umilitate în flagrant conflict cu învăţăturile religiei lor, când se consideră cea mai măreaţă creatură şi când se scârbesc la ideea că suntem înrudiţi cu primatele,  în timp ce noi ne mândrim cu capacitatea noastră de a conştientiza cum suntem înrudiţi chiar şi cu cele mai banale forme de viaţă dar când vine vorba de câinii comunitari parcă se vorbeşte de nişte moloz care trebuie curăţat nu despre nişte fiinţe vii care merită măcar o urmă de respect chiar şi numai pentru că sunt fraţii şi surorile căţeilor blânzi şi cuminţi pe care unii din noi îi au acasă; ceea ce mă aduce la ideea unuia care spunea că sunt sălbatici, că eu m-aş duce sa-l mângâi? Nu deduc de aici că trebuie ucişi! M-aş duce la un urs să-l mângâi? Sau la o pisică sălbatică? Uneori nu mă duc nici la motanul meu să-l mângâi dacă văd ca-i arţăgos! Ar trebui să-l omor pentru că nu pot să-l mângâi? Acesta nu este un argument extrem de solid deoarece fiecare evaluează viaţa umană în felul său, ca să nu mai vorbim de viaţa non-umană.

Ne plângem că suntem prea săraci să adăpostim câinii, prea săraci să-i sterilizăm dar oare cum de supravieţuiesc aceşti câini în oraşele noastre? Nu oare din cauză că unii sunt hrăniţi direct de oameni iar alţii indirect prin resturile alimentare aruncate la întâmplare? Dacă am fi cu adevărat aşa de săraci cum ne pretindem, nu ne-am permite să aruncăm nici sfărmurile de la o coajă de pâine! Este foarte clar pentru mine şi pentru cei ce au studiat fenomenul, că în momentul în care eliberezi un teritoriu, câinii din celelalte zone vor umple golul. Populaţia canină şi dealtfel orice populaţie îşi reglează numărul în timp, în funcţie de resurse, nu creşte la infinit, există o limită la cât de mare poate ajunge o populaţie oarecare. Reduci resursele, reduci limita.

Putem privi haitele de câini, puzderia de câini ca pe o oglindă a societăţii româneşti. Spun asta deoarece mi s-a spus să nu compar modul de rezolvare a problemei câinilor din România cu alte ţări mai dezvoltate deoarece ei nu au ajuns în situaţia noastră. Este un non sequitur să concluzionezi că atunci este justificat să ucidem câinii. Părerea mea este că odată omoraţi, odată ce dispare problema, dispare şi interesul pentru implementarea acelor metode civilizate de control că deh, uite ce puţini au rămas! Ce se poate întâmpla dacă nu-i sterilizăm?

Câinii n-ar mai trebui eutanasiati în masă din nou deoarece se întăreşte percepţia oamenilor că problema câinilor se poate uşor rezolva prin uciderea lor şi astfel oamenii nu sunt motivaţi să facă cele necesare pentru ca să nu se ajungă din nou la suprapopulare. Totodată această practică barbară repetată contribuie şi mai mult la abrutizarea cetăţeanului, la aducerea lui într-o stare amorală lipsită de empatie, prin care se implementează o anumită percepţie că este în regulă să distrugi orice îţi stă în cale, că este mai uşor decât să depui un efort conştient să înţelegi mecanismele din spatele problemelor şi astfel să încerci rezolvarea lor în mod paşnic deşi ca orice lucru care merită făcut bine, necesită timp, răbdare şi voinţă.

Mai bine ar fi să se sterilizeze în masă şi să îşi dea toată lumea interesul pentru reducerea numărului de câini în mod civilizat, când efortul este unul general, efectele sunt nu doar vizibile mai repede, dar şi de lungă durată. Să se eutanasieze doar acei câini foarte agresivi, foarte bolnavi, irecuperabili (unii pot spune că toţi sunt aşa, poate în Bucureşti, la mine în oraş acest lucru nu este adevărat), astfel, depunând un efort conştient şi nu delegând crima pe mâinile câtorva barbari dornici de sânge (sau nu), departe de ochii publicului, poate oamenii vor deveni mai reticenţi când vine vorba să arunce câini în stradă şi poate vor înţelege necesitatea sterilizării propriilor câini, asta ca bonus educaţional, pe lângă obligaţiile impuse prin lege. Dacă nu putem face legi pornind de la ce e corect, poate putem educa populaţia, forţat, prin lege.

Dacă vrem să vorbim de tipicul societăţii române actuale, putem să ne refeirm la barbarism şi sete de sânge dar mai bine putem să observăm că cel mai bine merge treaba când ne ajunge cuţitul la os, sau că ne facem cel mai bine treaba cu cuţitul la gât, în acest caz, dacă nu ar mai exista în mintea oamenilor posibilitatea de a scăpa de câini prin ucidere, oamenii ar fi nevoiţi să devină responsabili. În momentul în care iei responsabilitatea de pe umerii responsabilului, pregăteşte-te pentru eşec! Nu te poţi aştepta de la un om (român?) să depună vreun efort atâta timp cât ştie că va veni altcineva care va rezolva situaţia în locul său, care va face treaba murdară în locul său!

Nu câinele este vinovat ci oamenii şi statul care este format tot din oameni, statul care nu este doar parlamentari; statul este şi organul legii, poliţistul, cei care împlinesc legea, cei care o aplică şi ştim că avem foarte mulţi români angajaţi la stat, poate ar fi vremea să-şi demonstreze utilitatea.

Nu în ultimul rând, statul suntem şi noi şi depinde şi de fiecare dintre noi să ne educăm concetăţenii deficitari la acest capitol. Putem oare folosi comunitarii în scop educaţional?

Raţiune, scepticism şi informaţii

Oamenii se mândresc cu statutul lor de fiinţă gânditoare, raţională, capabilă de a fi conştientă de sine, atribute pe care nu sunt dispuşi să le recunoască în alte fiinţe numite generic animale. Ceea ce oamenii nu conştientizează este că sunt ei înşisi animale; mai dezvoltate, capabile de gândire complexă, dar totuşi animale. Ştiu că creştinilor nu le place realitatea faptului că au un strămoş comun cu celelalte primatele şi că oamenii sunt implicit primate, mă întreb dacă în concepţia lor creaţionistă ne putem considera totuşi animale (ANIMAL - Ființă înzestrată cu facultatea de a simți și de a se mișca; vietate; viețuitoare), având în vedere că uneori înzestrăm cu acest apelativ oameni nu tocmai civilizati. 

Antropologii caută în continuare o definiţie pentru om, ce ne face cu adevărat deosebiţi de celelalte animale, deoarece pe cum studiem mai mult aflăm ca alte vieţuitoare împărtăşesc anumite calităţi pe care le credeam exclusiv umane cum ar fi folosirea uneltelor, construcţii elaborate, capacitatea de a ne recunoaşte în oglindă, etc. Ca animale, am evoluat adaptându-ne mediului, am început să adaptăm mediul la noi şi acum ne adaptăm la evoluţia mediului artificial creat, obezitatea fiind unul din simptomele neadaptării la mediul artificial în care mâncarea hipercalorică este din belşug, oamenii evoluând să profite de acest tip de mâncare pe vremea când era o raritate.

Se pare că oamenii nu sunt fiinţe raţionale ci fiinţe care raţionalizează. Raţiunea nu este un dat, nu eşti raţional doar pentru că faci parte din specia Homo Sapiens, ea este posibilă dar pentru a dispune de ea trebuie antrenament, trebuie să acumulezi informaţii şi să le evaluezi cu scepticism. Nu putem fi niciodată cu adevărat raţionali, complet raţionali, deoarece nu am evoluat pentru asta, putem supravieţui cu puţine cunoştinte, puţină gândire, am făcut-o zeci de mii de ani şi continuăm să o facem, pe lângă asta creierul nu este perfect ci supus unor erori de calcul destul de grosolane. Asta nu înseamnă că ar trebui să continuăm aşa; avem posibilitatea biologică de a face mai mult, de a şti mai mult, de a gândi mai mult, de a fi mai raţionali şi este în interesul nostru să facem asta. Ignoranţa duce la violenţă şi suferinţă, oamenilor le este frică de necunoscut şi cea mai simplă metodă de a scăpa de frică este distrugerea a ceea ce nu cunosc şi nu înţeleg. Dar ce se fac când devin ei înşişi necunoscutul altora? Se complac în a fi distruşi pentru că nu sunt înţeleşi? Evident că nu. Odată ce cunoşti si înţelegi ceva, nu mai ai o frică iraţională de acel lucru, poţi să-i prevezi mişcările, poţi estima la ce să te aştepţi din partea lui şi dacă există motive reale de frică poţi să iei măsuri reale, chiar empatice, dacă este vorba de fiinţe, şi să încerci să reduci elementele violente, înfricoşătoare, într-un mod raţional, care să rezolve problema nu să genereze mai multe probleme.

Unii spun că nu îndoctrinarea religioasă este la baza ignoranţei copiilor ci educaţia deficitară de la celelalte materii. De fapt aceste două probleme se potenţează reciproc. Pe fondul unei educaţii ştiinţifice deficitare, gândirea religioasă, magică, poate să înflorească. Datorită caracterului facil, oamenii preferă gândirea magică în detrimentul celei ştiinţifice care presupune eforturi. Am observat că oamenii, pe cum înaintează în vârstă au tot mai puţin timp pentru gândire (în afara cazului când asta este meseria lor), cum spuneam, pot funcţiona acceptabil cu puţine informaţii, din care şi mai puţine sunt corecte. Trebuie să înţelegem că copiii de astăzi sunt adulţii de mâine şi că şi ei vor ajunge la acea fază în viaţă când nu vor mai avea timp şi disponibilitate să se informeze, să înveţe, să gândească, cu atât mai puţin să înveţe să gândească. Cel mai bun moment pentru asta este în perioada anilor de studiu. Din păcate asta nu se întâmplă ci se folosesc acei ani valoroşi pentru a îndobitoci aceşti copii pentru ca ei să fie vacile de muls de mâine, copiii sunt limitaţi la a gândi puţin şi de multe ori defectuos, fiind astfel la mila celor puternici, care de cele mai multe ori nu arată nici un fel de milă, nici un fel de empatie. Darwin nu a spus că supravieţuieşte cel mai puternic, ci cel mai bine adaptat la mediu. Liderii noştri aplică activ pe copii prima variantă în timp ce ei se conformează celei de a doua. Ei sunt adaptaţi mediului, au ajuns puternici şi se folosesc de acea putere pentru a-i ţine pe ceilalţi în ignoranţă, asigurându-şi astfel locul permanent în vârful lanţului trofic. Din păcate ignoranţa care îî ţine pe oameni în noroi este aceeaşi ignoranţă care îi împiedică să realizeze că sunt în noroi şi că se doreşte ca ei să fie acolo.

Deci cel mai bun lucru ar fi să insistăm asupra educaţiei raţionale a copiiilor, să le dăm informaţii corecte, să îi învăţăm să fie sceptici ca să poată sorta informaţiile şi să profităm de curiozitatea lor, satisfăcând-o. Este o greşeală ce predică liderii spirituali care înfierează gândirea critică şi putem analiza asta: putem fi de acord că nimeni nu crede că este o calitate să fii prost. (PROSTÍE, prostii, s. f. 1. Starea celui lipsit de inteligență sau de învățătură) Putem determina că cineva este prost când este prost informat, când nu înţelege lucruri elementare şi când ia decizii proaste din cauza informaţiilor proaste pe care le deţine. Prostia este opusă inteligenţei şi culturii. La inteligenţă şi cultură ajungi gândind critic. Şi atunci cum de nimeni nu reacţionează când unii lideri spirituali spun că este un păcat să gândeşti? Mai mult cum pot unii să fie de acord cu această afirmaţie şi totuşi să îi deranjeze dacă sunt catalogaţi ca fiind proşti? Simplu! Deoarece îndoctrinarea religioasă nu rezultă în oameni culţi, bine informaţi asupra doctrinei, ea rezultă în oameni înfricoşaţi, incapabili de gândire critică şi ajung astfel pentru că se face uz de sentimentele lor, de fricile lor, de slăbiciunile lor, li se cere să accepte lucruri din autoritate şi nu explicându-li-se consecinţele reale ale alegerilor pe care le pot face, în schimb li se servesc o groază de consecinţe ireale, supranaturale, pedepse veşnice. Asta nu încurajează gândirea critică, inteligenţa, cercetarea, cultura, pacea ci hrăneşte nesiguranţa, frica, violenţa. Dacă mai adăugăm lipsa unei educaţii ştiinţifice, raţionale la celelalte materii (lipsă perpetuată, încurajată, dorită de biserică, deoarece am stabilit că gândirea este un păcat), rezultă o populaţie proastă care este atât de proastă încât nici nu mai este capabilă să recunoască un om deştept când îl vede.

Cântecul vaccinului +

Începem cu un cântecel simpatic şi uşor emoţionant care reuşeşte să rezume "controversa" din jurul vaccinurilor şi în acelaşi timp cum funcţionează acestea şi de ce este foarte important să abuzăm de această descoperire revoluţionară. 

În continuare vă voi povesti aventura mea prin hăţişurile informaţiilor si dezinformărilor prezente pe internet.

Când am fost însărcinată am citit aproape non-stop doar articole legate de sarcină, bebeluşi, alimentaţia şi sănătatea acestora. Inevitabil am găsit articole care se contraziceau, printre acestea fiind această controversă cu vaccinurile care zice-se ar cauza autism, în special ROR-ul. Se vehicula că thimerosalul prezent în anumite vaccinuri, fiind un soi de mercur ar distruge neuronii şi câte şi mai câte lucruri înfricoşătoare la care nu ai dori să-ţi expui copilul. Pot spune că am avut norocul ca ştiind engleza să îmi culeg informaţiile de pe un mare site dedicat copiilor unde vaccinurile erau considerate pe bună dreptate sigure şi necesare. Deşi aveam dubii, am făcut de două ori antitetanosul pentru a proteja copilul la naştere. Ulterior mi-am întrebat doctoriţa de familie ce părere are despre aceste presupuse pericole ale vaccinurilor şi am primit un răspuns nesatisfăcător de scurt dar neîndoielnic de corect, anume că aceşti aditivi sunt în cantităţi neglijabile şi că beneficiile vaccinării sunt cu mult mai mari decât orice posibil efect advers. Am vaccinat fetiţa cu toate vaccinurile recomandate, asta probabil deoarece deşi aveam neclarităţi, am fost capabilă să analizez datele şi să înclin balanţa suficient în favoarea vaccinării. Mai mult, am cumpărat vaccinuri de ultimă generaţie în locul celor gratuite de la stat. Nu am pus niciodată la îndoială că vaccinurile au efectul scontat ci doar dacă merită riscul acela uriaş care de fapt nu este uriaş ci doar exacerbat de minciuni şi frică iraţională. Riscurile reale sunt de obicei febra, durere la locul injectării, alergie la anumite componente din vaccin...efecte care, întâmplător sau nu, nu au apărut în cazul nostru.

Recent am văzut un reportaj despre uzina chimică devastată de la Turda şi ce a rămas în urmă: mercur şi insecticid cancerigen, amestec letal în care trăiesc oameni. Oamenii aceştia iau în mână mercurul, inhalează insecticide şi totusi nu mor în două secunde cum te-ai aştepta având în vedere concentraţia de toxine. Şi mă gândeam că unii îşi mai fac griji pentru o cantitate insignifiantă de thimerosal care se injectează de câteva ori în viaţă. Este necesar să menţionez că mercurul prezent în anumite vaccinuri este mercur etilic care nu se acumulează în organism spre deosebire de mercurul metilic care este foarte toxic si se bioacumulează. Dă-i copilului să pape ton şi îi vei face mai mult rău decât vaccinându-l deoarece tonul şi nu numai are în compoziţia sa mercur metilic, nu pentru că aşa e el ci pentru că este expus deşeurilor produse de oameni.

Vaccinurile au redus în proporţie foarte mare incidenţa unor boli foarte periculoase cum ar fi poliomielita. Nu voi intra în detalii despre cum anume funcţionează la nivelul organismului dar este foarte important să înţelegem cum funcţionează la nivel social. Deşi unii părinţi aleg să nu-şi vaccineze copii, uneori apelând la pseudo-vaccinuri homeopate, păcăleli nedemonstrate, ar putea observa că totuşi copii lor nu se îmbolnăvesc. Acest efect nu este dat de eficienţa pseudo-tratamentelor ci de faptul că probabil sunt înconjuraţi de o majoritate de copii vaccinaţi, care nu fac boala şi astfel nu o transmit. Dar ce s-a întâmplat în cazurile extreme când foarte multi oameni au decis să nu-şi mai vaccineze copiii? Exact! A avut loc o renaştere, dacă pot spune aşa, a unor boli care până atunci ajunseseră să fie o raritate. Protecţia cea mai bună se atinge în momentul în care toţi sau majoritatea sunt vaccinaţi, protecţia dată de turmă. Aceasta este extrem de importantă dacă ne gândim că vaccinurile se administrează indivizilor sănătoşi al căror sistem imunitar să răspundă adecvat. Dar există o categorie de oameni care sunt imunocompromişi şi care nu pot primi aceste vaccinuri deoarece sistemul lor imunitar nu funcţionează. Aceşti oameni se bazează că cei sănătoşi se vor vaccina şi astfel nu le vor transmite lor boli din care poate un organism puternic scapă dar un bolnav cu sistem inunitar slabit aproape sigur nu. Totodată vaccinul nu oferă protecţie 100%, fiecare organsim reacţionează diferit, unii având o reacţie slabă la vaccin, alţii una foarte bună, dar neavând de unde să ştim cine va avea ce reacţie, din nou este bine să fie vaccinaţi toţi indivizii sănătoşi, asigurând astfel protecţia de turmă.

De când au apărut vaccinurile au existat şi oameni care să le conteste, uneori întregi organizaţii. Panica mai recentă a fost generată de un anume Dr. Andrew Wakefield care a fost plătit de anumiţi avocaţi pentru aduce dovezi şi a susţine că vaccinurile sunt periculoase pentru ca aceştia să poată da în judecată producătorii de vaccinuri. Acesta nu a mers pe calea ştiinţifică, ci practic a falsificat dovezi, a tras concluzii majore din eşantioane de studiu aproape inexistente, deci inventate. O adevărată conspiraţie menită să discrediteze vaccinurile. Amatorilor de teorii ale conspiraţiilor şi în special celor care cred în teoria că vaccinurile sunt nocive şi care spune că de fapt cei ce promovează vaccinurile sunt de fapt rău-intenţionaţi şi doresc să ne îmbolnăvească copiii le va va face bine antrenamentul cerebral pe care îl implică schimbarea concepţiilor mult iubite, în lumina unor noi dovezi. Frauda a fost expusă recent şi Wakefield se face vinovat de abuz, folosindu-se de copii autişti pentru a-şi susţine ipoteza mincinoasă şi se face vinovat de cine ştie câte morţi şi cine ştie câţi copii rămaşi cu sechele în urma bolilor pe care le-au făcut din cauză ca nu au mai fost vaccinaţi împotriva lor. Probabil oamenii s-au obişnuit atât de mult cu absenţa bolilor încât au uitat de vremurile nu foarte îndepărtate când aceste boli făceau ravagii. Dacă nu ar fi uitat, nici nu s-ar fi gândit să excludă vaccinarea. Ceea ce trbuie să ţinem minte este că şi vaccinurile sunt îmbunătăţite în timp, formulele sunt din ce în ce mai rafinate pentru a produce cât mai puţine neplăceri. 

Există o dorinţă, o nevoie de a şti de ce unii copii sunt autişti dar nu este corect şi normal să acceptăm o minciună doar de dragul de a avea o explicaţie şi pe cineva sau ceva pe care să tragem la răspundere, mai ales când această minciună poate face atât de mult rău.

Vă las cu acest filmuleţ în două părţi pe acest subiect în care sunt expuse preconcepţiile şi erorile unora în contrast cu atitudinea corectă şi informată a altora.

Parteneriat între stat şi biserică sau bine aţi venit în teocraţie!

"Legea prin care statul face primul pas către transferul serviciilor sociale în responsabilitatea Bisericii a fost adoptată marţi de parlament. Proiectul ce prevede posibilitatea ca unităţile de cult să îngrijească persoanele vârstnice fără adăpost şi copiii orfani, a fost adoptată cu largă majoritate: 254 de voturi "pentru" şi 7 "împotrivă". Legea, care mai are nevoie doar de promulgarea şefului statului pentru a fi aplicată face referire la programele pe care bisericile vor putea să le deruleze în teritoriu. Astfel, unităţile de cult vor putea să înfiinţeze azile pentru persoanele vârstnice care nu dispun de venituri şi să ofere asistenţă copiilor din familii monoparentale, sau ai căror părinţi sunt violenţi sau alcoolici. Printre beneficiarii legii se numără de asemenea şi copiii orfani, cei abandonaţi, precum şi copiii seropozitivi.

Totul va fi inclus în cadrul unui program a cărui finanţare va fi asigurată în proporţie de 80% de bugetul public, restul de 20% din cheltuieli urmând a fi suportate de biserică, donaţii, sau sponsorizări."

Legea este în contradicţie cu principiul competiţiei libere în furnizarea de servicii sociale, instituind practic un al doilea monopol, după cel al Statului, al unităţilor de cult, asupra furnizării de servicii de asistenţă socială finanţate în proporţie de 80% din bugetul de stat.

"O biserică se întreţine exclusiv din donaţii, fonduri care constituie ulterior bugete pentru anumite programe sociale”. 

Serios ?

"Prin legea asta statul dă 80% din cheltuielile pe care le face cu protecția socială, bisericilor, adică unor firme private pe care nu poate să le controleze. Iar România cheltuiește anual aproape 35% din bugetul de stat pe asistență socială."

"Prin chestia asta biserica le asigură locuri de muncă numeroșilor absolvenți cu care nu avea ce face (din păcate pentru ei nu există chiar atât de multe biserici, câți popi a produs Teologia în ultimii 20 de ani) și își rotunjește veniturile altfel cam afectate de criză, sub un pretext nobil și potrivit cu domeniul de activitate: caritatea."

În altă ordine de idei

"Biserica Catolica, prin Fundatia Caritas, a alocat mai multi bani programelor sociale (12,97 milioane de euro) decat Biserica Ortodoxa, prin Patriarhia Romana (10,6 milioane de euro).dar dacă o raportăm la procentele de credincioși (86% dintre români se declară ortodocși, și vreo 5-6% catolici) face de râs ortodoxia.. În condițiile în care numai pentru salariile clerului noi toți românii plătim 60 de milioane de euro pe an, actele de caritate de 24 de milioane de euro ale preoților „din donațiile credincioșilor” fac din această filantropie încă o gaură neagră a economiei."

Patriarhul României  are 1750 de euro salariu. Plătit de la buget.

2,5 milioane de euro (cam atât înseamnă cele 10 milioane de lei îngropate ieri de Guvern în zidurile catedralei) ca să nu mai menţionăm terenul.

Suma totală prevăzută în bugetul de stat pentru 2009 pentru construirea şi renovarea de biserici este de aproape 34 milioane euro fiind cea mai mare alocată cu acest scop din istoria bugetelor României. 

Am scris toate sumele în euro pentru coerenţă.

Deci pe lângă faptul că statul le plăteşte toate salariile (indiferent că ajung la popi sau nu) că le dă terenuri, că le repară bisericile şi le dă bani să faca biserici noi, timp în care se închid şcoli şi spitale, acum se doreşte să se dea 35% din bugetul de stat tot la biserică. De ce nu se pot da aceşti bani pentru aceste acţiuni la furnizori de asistenţă socială laici, care să aibe şi o pregătire corespunzătoare acestui domeniu. Cum poate un popă să ofere o îngrijire psihologică mai buna decât cineva care este pregătit în psihologia copilului sau in psihologie socială? Care este avantajul oferit de acest proiect atâta vreme cât tot statul sau cetăţenii vor plăti aceste servicii? Deoarece din ce se poate observa biserica este axată pe adunarea de averi, deci nu văd cum se poate împăca această tendinţă cu caritatea, dar este evident că nu este nevoie să se împace, biserica primind de la stat 80% şi din donaţii restul, nu va scoate un leu din vistierie, dimpotrivă, se prea poate ca acest proiect să le umple mai mult buzunarele. Nu zic că dacă biserica se autofinanţa complet şi mai făcea şi acte de caritate era mai bine d.p.d.v. al asistenţei oferite dar măcar nu era pe bani publici. 

Separarea dintre biserică şi stat este benefică şi pentru biserică şi pentru stat (într-o lume normală) . Altfel, statul poate abuza de biserică sau biserica poate abuza de stat. La noi este mai degrabă a doua variantă, dar totodată pare a fi un parteneriat aproape mafiot în care statul şi biserica abuzează de cetăţeni. Încalcă legile împreună şi fiind în cârdăşie nu se vor pedepsi reciproc. Problema este că statul ar trebui să fie laic, dar direcţionând către biserică fonduri sociale pentru ajutorarea oamenilor, practic încurajează prozelitismul pe care îl va face biserica prin aceste programe sociale, mai ales că majoritatea celor ce vor beneficia de aceste programe vor fi oameni cu probleme, vulnerabili. 

În ideea că biserica ar fi nevolincă, ceea ce nu este, acest proiect ar aservi biserica statului, va putea fi folosită în scopuri politice, statul va dicta ce să facă biserica, dar cum spuneam, este mult mai probabilă varianta opusă, că biserica va controla statul, sau că sunt pe picior de egalitate. Să fim serioşi, ar fi acceptat biserica acest parteneriat dacă nu avea ceva de câştigat sau dacă şi-ar pierde libertatea? 

„Parteneriatul” dintre Stat şi Biserică sau mituirea Bisericii în prag de alegeri

Se vede un trend aici în care biserica se infiltrează tot mai adânc în stat. 

Să sperăm că Băse nu va promulga această lege.
Vă invit să semnaţi petiţia în acest scop : link petiţie pentru retragerea proiectului de lege.