Toată lumea poate fi de acord că problema câinilor vagabonzi este vina oamenilor, a unora mai mult decât a altora dar problema tuturor în final. Pentru a scăpa de această problemă recurentă este clar nevoie de educaţia populaţiei, de legi bune, de implementare consecventă a acelor legi, de adăposturi, programe de sterilizare, de adopţii, etc. Va reieşi din articol că nu sunt de acord cu eutanasierea comunitarilor, cel puţin nu ca mijloc exclusiv de control, cum se întâmplă în prezent dar doresc să lăsăm la uşă supărările şi să vedem dacă putem întoarce situaţia în favoarea noastră.
Se spune că în acest moment sunt prea mulţi câini pentru a putea să le reduci numărul prin sterilizare. Numărul lor trebuie redus repede deoarece sunt periculoşi. Lupta pentru teritoriu, pentru mâncare şi lipsa contactului prietenesc cu omul îi face periculoşi.
Unii cinici spun că uciderea câinilor este în ton cu societatea noastră barbară şi că este acceptabilă masacrarea câinilor periodic, de câte ori este nevoie. O fi fiind societatea aşa, dar dorim să rămână aşa? Eu nu doresc asta.
Altă propunere ar fi eutanasierea câinilor acum, pentru ultima dată, apoi să se implementeze măsurile civilizate de control pentru a ne asigura că nu va mai fi un boom de câini şi că nu vom ajunge din nou în situaţia de a-i eutanasia în masă.
Cineva argumenta că atâta vreme cât nu sunt sterilizaţi toţi câinii, vom ajunge de unde am plecat şi că deci este mai bine să fie eutanasiaţi. Eu sunt convinsă că nici de eutanasiat nu vor putea fi eutanasiaţi toţi (cum nu au fost nici data trecută) şi problema rămâne ca în cazul sterilizării, populaţia se va reface. Am putea să ne gândim că vom continua cu eutanasia pâna nu va mai rămâne nici unul, dar aici trebuie să aruncăm un ochi la lumea politică şi la campania electorală, să ne bazăm pe experienţă şi să concluzionăm că nu avem nici o asigurare că metoda va fi dusă mai departe după ce campania ia sfârşit.
Din ce am citit eu sterilizarea este mai ieftină decât eutanasierea, dacă vorbim de cele două injecţii care se dau (una adoarme animalul iar cealaltă îi provoacă stop respirator şi cardiac), doar că în cazul sterilizării câinele are nevoie de adăpost şi hrană sau dacă este eliberat continuă să fie periculos dacă este agresiv. Dar dacă vorbim de România, putem fi siguri că mulţi câini nu vor fi eutanasiaţi ca la carte, în mod paşnic. Nu se rabdă cei ce efectuează aceste eutanasieri să nu bage în buzunar banii pentru injecţii şi câinii să îi ucidă cu ce le vine la mână, pe unii, pe alţii eventual să îi elibereze ca să îi poată prinde din nou şi să mai câştige o tură de bani de pe acelaşi câine. Dar am putea să ne gândim şi că un câine castrat tinde să îşi piardă din agresivitate, în aproximativ 6 luni nu va mai avea nici o urmă de hormonii sexuali produşi de testicole (aşa mi-a spus medicul veterinar care mi-a castrat motanul foarte agresiv, care acum e doar defensiv).
Unii spun că ONG-urile sunt interesate să existe câini pe stradă ca să nu-si piardă obiectul muncii. Acelaşi lucru se poate spune şi despre ecarisajul de stat. Totuşi aceste ONG-uri au apărut ca soluţie-răspuns la problemă şi nu în absenţa problemei cu scopul de a cauza probleme. Propun să nu deschidem subiectul "iubitorilor de animale" deoarece este o generalizare improprie. Există iubitori de animale care înţeleg problema şi contribuie la rezolvarea ei, în acelaşi timp existând oameni care se numesc iubitori de animale care consideră că animalul trebuie lăsat să se reproducă "cum o vrea Dumnezeu".
Unii spun că ONG-urile sunt interesate să existe câini pe stradă ca să nu-si piardă obiectul muncii. Acelaşi lucru se poate spune şi despre ecarisajul de stat. Totuşi aceste ONG-uri au apărut ca soluţie-răspuns la problemă şi nu în absenţa problemei cu scopul de a cauza probleme. Propun să nu deschidem subiectul "iubitorilor de animale" deoarece este o generalizare improprie. Există iubitori de animale care înţeleg problema şi contribuie la rezolvarea ei, în acelaşi timp existând oameni care se numesc iubitori de animale care consideră că animalul trebuie lăsat să se reproducă "cum o vrea Dumnezeu".
Am fost acuzată că nu sunt umanistă, deoarece aş ţine mai mult cu animalele decât cu oamenii. Nu m-am descris niciodată ca fiind umanistă, dar dacă sunt, umanismul meu nu însemnă antropocentrism. Este sau nu moral sa iei apărarea celor mai slabi? Da, ştiu, nu par slabi când le opui un copil sau o femeie, chiar şi un bărbat, dar sunt slabi comparativ cu populaţia umană luată la un loc, ca om pot sa îmi depăşesc interesul strict faţă de propria specie. Între un câine şi copilul meu ce aş alege, întreabă unii, răspunsul este evident, dar acesta nu este un argument valid pe motiv că ne deturnează de la realitate şi substituie raţiunea cu sentimentalisme. Da, mutilarea unui copil de către un câine este oribilă dar la fel de oribilă este şi imaginea unui câine sau a oricărei fiinţe simţitoare ucise în chinuri de oameni .
Dacă compar unii oameni raţionali cu grupul nostru preferat, creştinii, putem observa o anumită convergenţă în vizune în acest punct. Le criticăm adesea creştinilor lipsa de umilitate în flagrant conflict cu învăţăturile religiei lor, când se consideră cea mai măreaţă creatură şi când se scârbesc la ideea că suntem înrudiţi cu primatele, în timp ce noi ne mândrim cu capacitatea noastră de a conştientiza cum suntem înrudiţi chiar şi cu cele mai banale forme de viaţă dar când vine vorba de câinii comunitari parcă se vorbeşte de nişte moloz care trebuie curăţat nu despre nişte fiinţe vii care merită măcar o urmă de respect chiar şi numai pentru că sunt fraţii şi surorile căţeilor blânzi şi cuminţi pe care unii din noi îi au acasă; ceea ce mă aduce la ideea unuia care spunea că sunt sălbatici, că eu m-aş duce sa-l mângâi? Nu deduc de aici că trebuie ucişi! M-aş duce la un urs să-l mângâi? Sau la o pisică sălbatică? Uneori nu mă duc nici la motanul meu să-l mângâi dacă văd ca-i arţăgos! Ar trebui să-l omor pentru că nu pot să-l mângâi? Acesta nu este un argument extrem de solid deoarece fiecare evaluează viaţa umană în felul său, ca să nu mai vorbim de viaţa non-umană.
Ne plângem că suntem prea săraci să adăpostim câinii, prea săraci să-i sterilizăm dar oare cum de supravieţuiesc aceşti câini în oraşele noastre? Nu oare din cauză că unii sunt hrăniţi direct de oameni iar alţii indirect prin resturile alimentare aruncate la întâmplare? Dacă am fi cu adevărat aşa de săraci cum ne pretindem, nu ne-am permite să aruncăm nici sfărmurile de la o coajă de pâine! Este foarte clar pentru mine şi pentru cei ce au studiat fenomenul, că în momentul în care eliberezi un teritoriu, câinii din celelalte zone vor umple golul. Populaţia canină şi dealtfel orice populaţie îşi reglează numărul în timp, în funcţie de resurse, nu creşte la infinit, există o limită la cât de mare poate ajunge o populaţie oarecare. Reduci resursele, reduci limita.
Câinii n-ar mai trebui eutanasiati în masă din nou deoarece se întăreşte percepţia oamenilor că problema câinilor se poate uşor rezolva prin uciderea lor şi astfel oamenii nu sunt motivaţi să facă cele necesare pentru ca să nu se ajungă din nou la suprapopulare. Totodată această practică barbară repetată contribuie şi mai mult la abrutizarea cetăţeanului, la aducerea lui într-o stare amorală lipsită de empatie, prin care se implementează o anumită percepţie că este în regulă să distrugi orice îţi stă în cale, că este mai uşor decât să depui un efort conştient să înţelegi mecanismele din spatele problemelor şi astfel să încerci rezolvarea lor în mod paşnic deşi ca orice lucru care merită făcut bine, necesită timp, răbdare şi voinţă.
Mai bine ar fi să se sterilizeze în masă şi să îşi dea toată lumea interesul pentru reducerea numărului de câini în mod civilizat, când efortul este unul general, efectele sunt nu doar vizibile mai repede, dar şi de lungă durată. Să se eutanasieze doar acei câini foarte agresivi, foarte bolnavi, irecuperabili (unii pot spune că toţi sunt aşa, poate în Bucureşti, la mine în oraş acest lucru nu este adevărat), astfel, depunând un efort conştient şi nu delegând crima pe mâinile câtorva barbari dornici de sânge (sau nu), departe de ochii publicului, poate oamenii vor deveni mai reticenţi când vine vorba să arunce câini în stradă şi poate vor înţelege necesitatea sterilizării propriilor câini, asta ca bonus educaţional, pe lângă obligaţiile impuse prin lege. Dacă nu putem face legi pornind de la ce e corect, poate putem educa populaţia, forţat, prin lege.
Dacă vrem să vorbim de tipicul societăţii române actuale, putem să ne refeirm la barbarism şi sete de sânge dar mai bine putem să observăm că cel mai bine merge treaba când ne ajunge cuţitul la os, sau că ne facem cel mai bine treaba cu cuţitul la gât, în acest caz, dacă nu ar mai exista în mintea oamenilor posibilitatea de a scăpa de câini prin ucidere, oamenii ar fi nevoiţi să devină responsabili. În momentul în care iei responsabilitatea de pe umerii responsabilului, pregăteşte-te pentru eşec! Nu te poţi aştepta de la un om (român?) să depună vreun efort atâta timp cât ştie că va veni altcineva care va rezolva situaţia în locul său, care va face treaba murdară în locul său!
Nu câinele este vinovat ci oamenii şi statul care este format tot din oameni, statul care nu este doar parlamentari; statul este şi organul legii, poliţistul, cei care împlinesc legea, cei care o aplică şi ştim că avem foarte mulţi români angajaţi la stat, poate ar fi vremea să-şi demonstreze utilitatea.
Nu în ultimul rând, statul suntem şi noi şi depinde şi de fiecare dintre noi să ne educăm concetăţenii deficitari la acest capitol. Putem oare folosi comunitarii în scop educaţional?


